Skip to main content

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, se află în aceste zile într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, prilej cu care va avea o întâlnire cu Secretarul pentru Energie al SUA, Dan Brouillette, şi cu alţi înalţi oficiali americani, potrivit unui comunicat al ministerului.

„Îmi doresc ca în urma acestei vizite să dezvoltăm parteneriatul strategic dintre România şi SUA pe dimensiunea energetică şi să punem bazele unei cooperări în acest domeniu. Statele Unite ale Americii sunt deja un investitor puternic în economia românească, iar sectorul energetic, de importanţă strategică pentru România atât din perspectivă economică, cât şi din perspectiva securităţii energetice, este un domeniu în care mi-aş dori să văd o prezenţă americană mult mai pronunţată în România. Îmi doresc să fructificăm cât mai multe oportunităţi pentru dezvoltarea ţării noastre”, a declarat Virgil Popescu.

Cea mai importantă prezență a unei companii americane în sectorul energetic românesc este cea a grupului ExxonMobil, care explorează, alături de OMV Petrom, în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră. Anul trecut, însă, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu, a declarat, încă de la preluarea mandatului, că legislaţia din sectorul petrolier offshore va trebui aprobată în Parlament prin consens politic, iar Guvernul nu va avea nicio iniţiativă în acest sens.

  • Un alt domeniu de interes pentru americani este cel al energiei nucleare. Subiectul a fost abordat și în cadrul întrevederii din vara anului trecut între Președintele României, Klaus Iohannis, și președintele SUA, Donald Trump. „Statele Unite vor lucra cu România pentru îmbunătăţirea climatului său de investiţii şi pentru a ajuta ţara să folosească mai bine resursele sale vaste de gaze naturale, dar și pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, a transmis atunci Casa Albă, într-un comunicat.

(Sursa foto: Gov.ro)

ARTICOLE SIMILARE:

UPDATE: Parteneriatul cu chinezii privind reactoarele 3 și 4, incert. SUA pledează pentru dezvoltarea unor reactoare nucleare modulare în România

Guvernul renunță oficial la parteneriatul cu chinezii pentru contruirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Şefa Petrom avertizează că extracţia gazelor din Marea Neagră este incertă, dacă nu se modifică Legea offshore