Guvernul limitează plata schemelor de compensare a clienților de energie electrică și gaz, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență. Măsura propusă va bloca, practic, tot lanțul energetic, prin incapacitarea achiziției de energie și a plăților pe întregul lanț: de la producător, transportator, la distribuitor și bugetul de stat, atrage atenția Federația ACUE, într-un comunicat de presă.
Noul proiect de Ordonanță de Urgență pentru limitarea cheltuielilor bugetare introduce, prin articolul XIV, măsuri de limitare a plăților pentru schemele de compensare a consumatorilor și destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie și, implicit, continuitatea alimentării în siguranță cu electricitate și gaz a gospodăriilor și companiilor, în prag de iarnă.
Furnizorii și-au îndeplinit obligațiile rezultate din reglementări, au aplicat prețul plafonat la energie și au prefinanțat diferența de cost. ACUE solicită autorităților să își respecte promisiunile către consumatorii de energie și să-și îndeplinească partea lor de obligație la care s-au angajat prin propriile reglementări, respectiv să deconteze sumele datorate pentru compensarea clienților, în termenul legal, se arată în comunicatul transmis miercuri.
Federația ACUE a solicitat Guvernului eliminarea articolului XIV din proiectul de OUG menționat și o discuție de urgență pentru identificarea unor soluții care să nu pericliteze alimentarea cu energie electrică și gaze naturale în prag de iarnă.
“Prin articolul propus, Guvernul limitează, de fapt, aplicarea reducerilor de preț la clientul final. Banii necesari sunt promiși de stat clienților de energie pentru acoperirea diferenței de preț, între prețul real și cel plafonat, nu sunt pentru furnizori. Furnizorii sunt folosiți ca intermediari pentru prefinanțarea acestor scheme de sprijin. Dacă nu mai poate susține plafoanele de preț, statul trebuie să găsească soluții alternative. Furnizorii și-au exprimat disponibilitatea de a participa la o discuție reală, cu factorii de decizie relevanți. Apreciem înțelegerea manifestată de colegii din plenul Consiliului Economic și Social și deschiderea la dialog a reprezentanților Ministerului Energiei”, a declarat Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE.
ACUE reiterează faptul că măsura propusă de limitare a plăților pentru schemele de compensare a clienților destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie iar, din punct de vedere legal, reprezintă o încălcare a legislației naționale și a reglementărilor europene.
CITEȘTE ȘI:
Comisia Europeană a publicat recomandări pentru a combate sărăcia energetică în UE
Anca Sinea, ORSE: Avem nevoie urgent de o strategie națională pentru a trata sărăcia energetică