Skip to main content

Unii dintre cei mai „de lux” bugetari, cei din conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ar putea scăpa de răspundere pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență, având consecință perturbarea semnificativă a piețelor de energie. Legea care instituie acest lucru a fost deja aprobată de majoritatea PSD în Parlament, fiind trimisă la promulgare. Eliminarea răspunderii vine în contextul în care salariul președintelui ANRE, poziție ocupată în prezent fostul deputat PSD Dumitru Chiriță ar fi de circa 18.000 euro lunar, fiind astfel printre cele mai mari din România, conform unor surse din domeniu.

Salariu de peste trei ori mai mare ca al președintelui României, pentru un fost electrician

  • La acest nivel, Dumitru Chiriță l-ar depăși la „încasări” pe președintele României, care deține cea mai înaltă funcție în stat și primește un salariu de aproape 25.000 lei (aprox. 5.300 euro).

Dacă vreți să aflați de pe site-ul ANRE care sunt competențele lui Dumitru Chiriță și experiența care îl recomandă pentru această funcție, nu veți găsi nimic în plus față de fotografia lui. 

CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților arată cum singurul lui job a fost acela de electrician, în perioada 1981 – 1990. În rest, funcții politice date de PSD, partidul din care face parte, inclusiv cea de președinte la ANRE. Asta deși legislația europeană prevede că ANRE, instituția care calculează prețul gazelor și electricității plătite de populație, este o instituție care trebuie să fie independentă, astfel că simpla numire a unui politician în fruntea ei ar putea fi motiv de infringement. 

NewsEnergy a transmis ANRE o solicitare în care am rugat să ni se precizeze salariul președintelui ANRE:

„În virtutea transparenței și a dreptului accesului la informații publice, vă rog să ne spuneți care este salariul lunar al președintelui ANRE. Potrivit informațiilor noastre, salariul net actual al președintelui ANRE este de circa 18.000 euro lunar. De asemenea, vă rog să ne spuneți când a fost aprobată ultima majorare și cât a fost procentual”.

Solicitarea a fost trimisă pe 7 octombrie și până în acest moment nu am primit niciun fel de răspuns.

Legea trimisă la promulgare abrogă punctele 3 și 4 de la art. 4, alin. 14, litera c) din OUG 33/2007. Aceste puncte prevedeau că membrii Comitetului de reglementare, condus de președintele instituției, vor rămâne fără funcții în următoarele situații:

– pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență care are ca urmare perturbarea semnificativă a sectoarelor și/sau piețelor de energie electrică, termică sau ale gazelor naturale

– pentru încălcarea gravă sau îndeplinirea cu rea-credință a prevederilor ordonanței de urgență 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE.

  • Ca o observație: cele două prevederi eliminate acum fuseseră aprobate la începutul anului trecut, prin Legea 1/2018.

Pașaport diplomatic pentru plimbări de lux pe banii consumatorilor

În plus, noua lege îi conferă președintelui ANRE, dar și celor doi vicepreședinți dreptul de a deține pașaport diplomatic, facilitate destinată personalului diplomatic din MAE și persoanelor cu funcții politice înalte, precum președintele țării, premierul sau președinții celor două camere ale ParlamentuluiPrintre beneficii, pașaportul diplomatic îi scutește de obligația de a sta la cozi în aeroport, alături de călătorii de rând.

La mijlocul lunii trecute, NewsEnergy a scris cum Conducerea ANRE se plimbă la Abu Dhabi pe banii consumatorilor de energie. Delegația condusă de președintele ANRE, Dumitru Chiriță, de vicepreședintele Marian Neacșu și de secretarul general Radu Bădiță, toți membri sau foști membri ai PSD, a plecat la Abu Dhabi cu două zile înainte să înceapă evenimentul – unul foarte important, de altfel: Congresul Mondial al Energiei – iar excursia a inclus vizitarea unor obiective turistice precum Marea Moschee sau Insula Palmier. Bugetul a fost, potrivit informațiilor noastre, de peste 20.000 de euro, dar ANRE ține aceste lucruri secrete.

  • Și referitor la acest subiect am transmis ANRE o solicitare de informații, la care, iarăși, nu am primit niciun răspuns, deși a expirat termenul maxim legal de 30 de zile. Solicitarea noastră, trimisă pe 9 septembrie, a fost următoarea:

„Pentru o informare completă a publicului, vă rog sa ne oferiți informații legate de vizita delegației ANRE la Abu Dhabi, la Congresul Mondial al Energiei. Astfel, v-aș ruga să ne răspundeți următoarelor întrebări:

  1. Din câți membri este formată delegația și cine o compune?
  2. Care este scopul acestei vizite și în ce interval se desfășoară vizita?
  3. Care este costul total bugetat și aprobat al acestei vizite?
  4. Care este programul vizitei și care este contribuția conducerii ANRE la acest congres?
  5. De ce a fost nevoie sa plătiți inclusiv ghid turistic și translator?”

Cheltuieli din pix 

Totodată, prin noua lege, președintele ANRE poate să aprobe prin simplu ordin cheltuielile de capital, indiferent de valoarea lor, prin derogare de la prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin OUG 114/2018 aprobată de guvernul Dăncilă, fiecare companie din sectorul energetic trebuie să plătească la ANRE o taxă de 2% aferentă cifrei de afaceri, astfel că instituția va dispune de fonduri uriașe. Practic toți acești bani care se vor colecta tot din buzunarul consumatorilor vor putea fi cheltuiți discreționar de președintele ANRE.

ARTICOLE SIMILARE:

Nota de plată venită de la Guvern și Parlament: românii au ajuns să suporte prețuri duble la gaze și energie față de state din vest

Iulian Iancu contestă numirea lui Neacșu la ANRE, condamnat după ce și-a angajat fiica la biroul parlamentar. Și Iancu își angajase fratele

Numire scandaloasă. Un specialist în furaje de la partidul PRO România, ales vicepreședinte ANRE

ANALIZĂ. Catastrofă pe piața gazelor: factura importurilor rusești, mai mare cu peste 70%; americanii, alungați din M. Neagră; BRUA, întârziată 

Umbra lui Putin la Palatul Victoria

România, la un pas de Curtea de Justiție a UE, din cauza restricțiilor de pe piața gazelor

ALARMĂ: Autoritățile recunosc, în sfârșit, că rușii ar putea întrerupe livrările la iarnă și nu vom avea destule gaze