Skip to main content

Strategia energetică va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică, în prezent lucrându-se la draftul actualizat al acesteia, a declarat Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

„Merită menţionat faptul că suntem în elaborarea Strategiei energetice. Va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică. Lucrăm la draftul adaptat, actualizat al acestei strategii şi vă invităm, ca şi până acum, să transmiteţi toate observaţiile dumneavoastră, toate punctele de vedere pentru a reuşi să le înglobăm în această strategie. Ea va avea la bază doar principii, domenii strategice de dezvoltat. Nu va fi vorba de proiecte, foarte important, pentru că ne dorim ca după aceea această strategie să fie implementată prin proiecte punctuale”, a spus Dan Drăgan, prezent la Energy CEO Forum, organizat marți de The Diplomat, potrivit Agerpres.

La rândul său, directorul general al Hidroelectrica, Karoly Borbely, a salutat eforturile privind actualizarea Strategiei energetice şi a subliniat că toate companiile din energie au o viziune, dar nu există una integrată.

„Salut eforturile ministerului de a dezbate şi de a actualiza Strategia energetică. Este incredibil cum o ţară ca noi, cu resurse energetice extraordinare, să nu aibă o strategie actualizată, updatată şi tot timpul să ne trezim că suntem puşi în faţa unei situaţii, să zicem, destul de interesante, ceea ce se întâmplă acum pe pieţele din energie, şi să n-avem o viziune foarte clară, cu toate că avem resurse, avem companii puternice. Şi Romgaz, şi Hidroelectrica, şi celelalte companii, avem fiecare o viziune, dar n-avem una integrată. Ce vă spuneam eu că îmi doresc să văd: care e planul României în zona de energie eoliană şi solară. Ar fi un lucru extrem de important nu doar pentru noi, ci şi pentru cei care operează reţelele de distribuţie. Sunt foarte multe proiecte în curs. Să vedem ce se va întâmpla cu ele. Aşa că, din punctul nostru de vedere, lucrăm deja la propunerile pe care le vom transmite Ministerul Energiei. Cu siguranţă vor mai fi dezbateri şi o să participăm la ele”, a afirmat Karoly Borbely.

Corneliu Bodea, CEO Adrem şi preşedinte al Centrului Român al Energiei, a menţionat că Strategia aflată în lucru se bazează pe trei principii majore: securitate, accesibilitate şi sustenabilitate.

„Avem şi bani. Este foarte important că avem bani. Probabil că generaţia noastră de ingineri, de specialişti în domeniul energiei beneficiază de cea mai prolifică, cea mai bună, cea mai optimistă perioadă de mulţi ani din acest punct de vedere, pentru că beneficiem de surse enorme financiare. Vorbim de zeci de miliarde, Fondul de modernizare, PNRR şi alte surse, inclusiv băncile private. Şi vedem un apetit extrem de mare al fondurilor private, al companiilor care investesc cu bani de la bancă sau cu proprii bani în proiecte de energie. Avem bani, avem ţinte, vom avea inclusiv şi o strategie aprobată. Ce n-avem? N-avem două lucruri foarte importante, după părerea mea, şi aici trebuie să ne concentrăm. Nu avem timp, şi e grav să nu ai timp, pentru că timpul e o resursă dificil de gestionat. N-avem timp, pentru că avem nişte ţinte care se apropie foarte tare de noi. Avem ţinte pentru 2030. (…) şi nu avem coerenţă. N-avem coerenţă pentru că noi suntem dezaliniaţi cu anumite lucruri„, a punctat Corneliu Bodea, citat de AGERPRES.

Citiți știrea completă pe AGERPRES.

(Sursa foto: Pixabay.com)

CITEȘTE ȘI:

Fondul pentru Modernizare: 815 milioane euro pentru regenerabile și stocare

ORSE: România va putea investi 6 miliarde de euro pentru reducerea sărăciei energetice și de transport

Electric Up 2: IMM-urile pot accesa fonduri de până la 150.000 euro