În lipsa unor politici adaptate, mediul rural va face față mai greu tranziției energetice și va suferi de o agravare a sărăciei, în contextul în care risipa energetică este una foarte ridicată (majoritatea imobilelor fiind în clasele E, F, și G, ceea ce înseamnă un consum dublu față de o locuință din mediul urban), discrepanța între câștigurile salariale din zona urbană – rurală este tot mai mare (câștigurile în mediul urban au fost de 1,5 ori mai mari decât în mediul rural în 2023), iar capacitatea administrațiilor rurale de a atrage fonduri europene pentru modernizare este limitată, arată Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Redăm mai jos, integral, opinia președintelui AEI:
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă – foto: NewsEnergy.ro
„Tranziția energetică vine cu restricții (limitarea utilizării lemnului drept combustibil) și obligații (impunerea taxei pe emisii de CO2) la nivelul gospodăriilor, cu necesitatea realizării unor investiții importante în gospodării (achiziția de sisteme de încălzire cu energie verde, mașini electrice), cu creșteri de prețuri la energie electrică, gaze și chiar lemne (un raport al Băncii Mondiale arată că România trebuie să investească 345 miliarde USD pentru tranziția energetică, care vor fi amortizate prin creșteri de preț).
Discrepanța tot mai mare între câștigurile salariale din zona urbană – rurală (câștigurile în mediul urban au fost de 1,5 ori mai mari decât în mediul rural în 2023, față de câștigurile în mediul urban de 1,4 ori mai mari decât în mediul rural în 2022, conform INS) face ca persoanele din mediul urban să treacă mai ușor peste această tranziție, în condițiile în care multor persoane din mediul rural să le fie imposibil să facă față tranziției energetice.
Mediul rural românesc este, în general, dominat de o administrație inferioară ca entuziasm și pregătire față de mediul urban, o zonă în care risipa energetică este una foarte ridicată (majoritatea imobilelor fiind în clasele E, F, și G – adică consumând dublu față de o locuință din mediul urban), lipsit de banii necesari cofinanțării unor proiecte, un mediu în care nivelul de informare este foarte redus și mai ales marcat de sărăcie. Nu în ultimul rând comportamentul administrației din mediul rural este în general ”să i se dea de la centru”, atât banii, cât și firmele cu care să se realizeze lucrările, de multe ori la suprapreț și de o calitate îndoielnică.
Conform unui Raport al Băncii Mondiale din anul 2023, în ultimii douăzeci de ani, România a realizat un progres economic impresionant, trecând la un model economic bazat pe piață, după aderarea la Uniunea Europeană în 2007 și atingând un statut de țară cu venituri ridicate. Între 2000 și 2022, standardul de trai (PIB real pe cap de locuitor în PPP) a crescut de peste două ori și jumătate (de la 12.177 USD la 32.738 USD). Din 2015 până în 2020, procentul românilor care trăiau sub pragul sărăciei a scăzut rapid de la 27,8% la 10,7 %.
Însă, prosperitatea economică fiind distribuită inegal, disparitățile regionale în ceea ce privește veniturile și furnizarea de servicii sunt mari, rata sărăciei și rata inegalității fiind printre cele mai mari din UE. Sărăcia este în continuare foarte concentrată în zonele rurale, care găzduiesc 40% din polulația României și 70% din persoanele sărace din România. Avem o Românie urbană, dinamică și integrată cu UE și o Românie rurală, săracă și izolată.
Astfel, în mediul rural, necesarul de investiții atât la nivel individual, cât și la nivel administrativ este mai ridicat per gospodărie decât în zona urbană, și probabilitatea folosirii banilor din diferite fonduri puse la dispoziție de UE este limitată (din cauza lipsei co-finanțării și a persoanelor calificate din administrație). Această situație va determina accentuarea decalajului dintre cele două Românii, România urbană care va tinde la case tot mai eficiente, surse de energie mai puțin poluate și facturi mai mici, chiar dacă aici există venituri ridicate, și România rurală – cu locuințe ineficiente, surse de energie poluată și facturi ridicate, chiar dacă aici există venituri foarte mici (o dată și jumătate mai mici decât în mediul urban).
Un paradox al României, cele mai mari subvenții pentru diferitele forme de energie se găsesc în mediul urban, acolo unde câștigurile în medie sunt de 1,5 ori mai mari decât în mediul rural și facturile în medie pentru încălzire (la același nivel de confort și suprafață) sunt mai mici cu până la 50%.
Deși atingerea obiectivului net zero și reducerea sărăciei sunt posibile, acest lucru depinde de o abordare coordonată, care elimină paradoxurile și analizează cu atenție compromisurile între obiectivele sociale și cele de mediu; ambele trebuie abordate într-o manieră coordonată și integrată, pentru a realiza o dezvoltare durabilă pe termen lung și ea nu se poate realiza fără dezvoltarea de politici publice distincte rural/urban și mai ales identificarea unor măsuri clare de depășire a barierelor care blochează reducerea sărăciei energetice în mediul rural”.
CITEȘTE ȘI:
Ghid interactiv cu toate oportunitățile de finanțare pentru zonele rurale din UE
