Electrica a lansat, ieri, cea de-a patra ediţie a programului de granturi „Electrica pune România într-o altă lumină”, o competiţie naţională de proiecte, prin intermediul căreia compania încurajează inițiativele sustenabile ale românilor care vor să își sprijine comunitatea pentru a se dezvolta.
Programul se desfășoară, în perioada 27 august – 22 octombrie 2019, iar valoarea totală a finanţării oferite de Electrica este de 50.000 de euro, a anunțat compania, într-un comunicat.
Prin programul „Electrica pune România într-o altă lumină” vor fi finanțate inițiative din domeniile educație, servicii sociale și de sănătate, mediu, cultură şi sport.
- Atât persoanele fizice, cât și organizațiile neguvernamentale și instituțiile de învăţământ au oportunitatea să propună proiecte prin care pot solicita finanțare din partea Electrica, conform politicii privind acordarea de granturi, disponibilă AICI.
Competiția se va desfăşura în următoarele etape:
- Înscrierea propunerilor de proiect, prin completarea şi transmiterea unui formular disponibil pe www.electrica.ro (27 august – 24 septembrie);
- Perioada de verificare a eligibilității propunerilor de proiect înscrise, conform politicii privind acordarea de granturi (24 septembrie – 15 octombrie);
- Jurizarea propunerilor de proiecte eligibile (15- 21 octombrie);
- Anunţarea câştigătorilor pe www.electrica.ro (22 octombrie);
Mai multe detalii despre procedura de înscriere, etapele programului, criteriile de eligibilitate, precum și criteriile de selecție a proiectelor găsiţi AICI.
ARTICOLE SIMILARE:
Enel Green Power va construi o centrală solară cu un milion de panouri fotovoltaice
Grupul ENGIE a lansat ENGIE IMPACT, o companie dedicată sustenabilității