Skip to main content

Forumul Regional al Energiei din Europa Centrală și de Est – FOREN 2022 se va desfășura anul acesta cu tema „Tranziția energetică are nevoie de cooperare regională” și va avea loc între 12 și 15 iunie 2022, la Costinești, au anunțat organizatorii, într-un comunicat de presă. FOREN 2022, eveniment bienal, de tradiție, organizat de către Asociația Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), cu sprijinul Consiliului Mondial al Energiei, se află la cea de-a 16-a ediție și este considerat cel mai important și reprezentativ eveniment pentru comunitatea energeticienilor din România, cu statut de eveniment regional CME pentru Europa Centrală și de Est.

 „Forumul Regional al Energiei – FOREN 2022, aflat la cea de-a 16-a ediție, reprezintă pentru comunitatea energetică din România și nu numai, o continuare a traseului tradițional și o revenire la organizarea evenimentului în format fizic. Vă așteptăm să participați la evenimentul nostru care include subiecte actuale și interesante, participanți importanți din sectorul energie din România și din Europa și care reprezintă un mod de informare a participanților modern, actual, în pas cu tehnologiile informatice ale anului 2022”, a declarat directorul general executiv al CNR-CME, Ștefan Gheorghe.

AGENDA EVENIMENTULUI

FOREN 2022 cuprinde 29 de evenimente cu subiecte de interes major la nivel național și internațional: •10 Evenimente principale • cinci Mese Rotunde la Nivel de Forum (RTF) • patru workshop-uri la nivel de Forum (WF) • 10 Mese Rotunde la nivel de corporație (RT).

De asemenea, în cadrul FOREN 2022 se vor desfășura: • patru Sesiuni de lucrări tehnice (TPS)• Sesiunea Poster • Expoziția internațională FOREN 2022• Expoziția în imagini privind istoria petrolului și a gazelor naturale din România.

SESIUNEA DE DESCHIDERE a FOREN 2022 va avea loc în ziua de duminică, 12 iunie 2022, între orele 15.00-17.00 în sala „România”, va fi găzduită de Iulian Iancu – președintele CNR-CME și va avea ca invitați pe: Virgil Popescu – Ministrul Energiei din România, Siegfried Mureșan – Membru al Parlamentului European (TBC), Tánczos Barna – Ministrul  Mediului (TBC), Dumitru Chiriță – Președintele Agenției Naționale a Energiei (ANRE), Tudor Constantinescu – Consilier principal al directorului general, DG Energy-European Commission, Sorin Călin Gal – Președinte interimar al Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM), Bogdan Chirițoiu – Membru al Boardului ACER și președintele Consiliului Concurenței din România, E.S. Ambasadorul Lazăr Comănescu – Secretar General, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, Academicianul Ioan Dumitrache – Secretar General al Academiei Române, Veaceslav Zastavnețchi – Director general Adjunct, Moldelectrica, Andreas Lier – Președinte, Camera de Comerț  și Industrie Româno-Germană (AHK), Norbert Schűrmann – Expert principal, Horvath.

De asemenea, scurte alocuțiuni vor fi susținute în cadrul Sesiunii de deschidere de către factori de decizie ai marilor operatori din industria energetică: Lăcrămioara Daniela Pintea – membru al Boardului CE Oltenia, Adrian Borotea – Director Grup Strategy&EU Agenda Division, CEZ România, Mihaela Rodica Suciu – CEO, Electrica DEER, Carlo Pignoloni – CEO&Country Manager, ENEL, Raffel Volker – General Director, E.ON Romania, Eric Stab – CEO ENGIE Eastern Europe, Chairman&CEO ENGIE Romania, Bogdan Badea- Președintele Directoratului – Hidroelectrica, Cosmin Ghiță – CEO Nuclearelectrica, Christina Verchere – CEO, OMV Petrom (TBC), Argentina Tătaru – Director Exploration Production Division, Romgaz, Gabriel Andronache – Președintele  Directoratului Transelectrica, Ion Sterian – Director general, Transgaz.

În ziua de luni, 13 iunie, 2022 se va desfășura „ZIUA REGIONALĂ A ENERGIEI – RED”, cu tema: „Securitatea alimentării cu energie, piețe de energie, sustenabilitate și accesibilitate în tranziția energetică”, va fi moderată de Ioan Dan Gheorghiu – Vicepreședinte CNR-CME,  va avea ca  vorbitori  principali pe: Adrian Badea – Președintele Academiei Oamenilor de Știință din România și Valeriu Binig – Director reglementări ENEL & șef al comitetului energie AMCHAM.

Evenimentul va fi urmat de de un panel format din George-Sergiu Niculescu – Secretar de stat, Ministerul Energiei, Anca Dragu – Senator, Senatul României,  Yana Popkostova – Founder & managing director,  European Centre for Energy  & Geopolitical analysis, Zoltan Nagy-Bege – Vicepreședinte ANRE, Eric Stab – CEO ENGIE Eastern Europe, Chairman & CEO ENGIE Romania,  Volker Raffel – General Director E. ON România, Teofil Mureșan – Președinte, E-INFRA, Andrei Secelean – Head of Smart Infrastructure, Siemens Romania, Alexandru Săndulescu – Consutant, Comisia Europeană, un reprezentant al  firmei de avocatură Tuca, Zbarcea & Associates, Georgian Albu – Director general FEL Romania

În cadrul celor 10 evenimente importante ale FOREN 2022, se vor analiza următoarele subiecte (prezentate mai jos în ordinea dezbaterilor):

  • Securitatea alimentării cu energie, piețe de energie, sustenabilitate și accesibilitate în tranziția energetică (RED);
  • Potențialul energetic al Mării Negre și oportunități de investiții (RTF 1);
  • Instrumente pentru tranziția energetică CME. Pentru o mai bună implementare în SEE (WF 1);
  • Hidrogenul decarbonat. Provocări și oportunități în UE (RTF-WEC);
  • Resurse convenționale de energie pentru o tranziție lină (RTF 2);
  • Proiecte de infrastructură în perioada de finanțare sustenabilă (WF 2);
  • Învățământul superior în tranziția energetică (RTF 3);
  • Reziliența dinamică pentru sistemele de energie și gaze din regiune (WF 3);
  • Perspectivele inovației – tehnologii (RTF 4);
  • Eficiența energetică și comportamentul utilizatorilor de energie electrică (WF 4).

Zilele de 14 și 15 iunie 2022 vor fi dedicate unora dintre evenimentele principale menționate mai sus, precum și celor patru Sesiuni de lucrări tehnice (TPS) care vor analiza aspecte privitoare la: •Direcții strategice privind  tranziția sectorului energetic  în era digitală; • Noi tehnologii din sectorul energetic (stocare, hidrogen, eficiență energetică, calitatea energiei); •Resurse energetice utilizate în regiune: petrol, gaze naturale, cărbune, nuclear; •Piața de energie: liberalizare piața integrată europeană, impactul surselor regenerabile de energie, punerea în plan central al consumatorului de energie.

În cadrul FOREN 2022, peste 120 vorbitori de marcă – printre care miniștri, lideri ai industriei energetice, experți și cercetători, reglementatori, personalități eminente din mediul academic și reprezentanți ai organismelor neguvernamentale din țară și din străinătate – vor încerca să ofere răspuns unor probleme tehnice acute ale industriei regionale a energiei, în cadrul evenimentelor principale care vor fi moderate de personalități de renume din mediul academic, reprezentanți ai companiilor și organizațiilor profesionale din țară și din străinătate.

De asemenea, peste 70 de  specialiști  de valoare vor susține lucrări tehnico-științifice în cadrul  sesiunilor de comunicări și poster.

Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei adresează și pe această cale invitația tuturor companiilor / firmelor / organizațiilor / institutelor care activează în domeniul energiei și mediului să participe la FOREN 2022, acest eveniment de importanță majoră în energetica națională și regională.

FOREN 2022 se realizează sub patronajul Ministerului Energiei din România, cu susținerea partenerilor, co-organizatorilor, academiilor, universităților și partenerilor media ai CNR-CME.

Informații suplimentare pot fi obținute de pe website-ul forumului www.foren.ro sau la Secretariatul Executiv al CNR-CME.

  • Forumul Regional Energiei – FOREN se desfășoară la fiecare doi ani, cu începere din anul 1992, și este organizat de Asociația Comitetul Național Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).

Consiliul Mondial al Energiei (CME) este principala organizație mondială în domeniul energiei, înființată în 1924, care cuprinde peste 90 de comitete naționale din peste 3000 de organizații membre și  a cărei misiune este promovarea, asigurarea şi utilizarea sustenabilă a energiei în beneficiul tuturor oamenilor de pe planetă.

Sursa foto: Pixabay.com // Photo credit: AB Electrical & Communications Ltd

ARTICOLE SIMILARE:

Cel mai amplu pachet legislativ climatic, la vot în Parlamentul European săptămâna viitoare. Elemente-cheie și noutăți

Comisia Europeană a prezentat planul REPowerEU. Măsuri fără precedent pentru eliminarea dependenței de Rusia și accelerarea tranziției verzi

REPowerRO: Soluții pentru creșterea securității energetice a României

ENERGY TRENDS – Trebuie să intrăm într-o cursă a tranziției pe care avem cum s-o terminăm