Skip to main content

Crăciunul 2021 va fi unul mai bun pentru 150 de familii și bătrâni singuri care locuiesc în zone izolate din munții Apuseni. Pe la ei au ajuns, străbătând sute de kilometri într-un maraton de dimineață până la lăsarea întunericului, peste 100 de voluntari, în cadrul Campaniei Umanitare de Crăciun organizate de CERT Transilvania, alături de care s-a aflat și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Off road, ajutor, prietenie, tristețe, dar și bucurie – acestea au fost câteva dintre ingredientele unei zile pline de emoție.

Pe poteci înguste și greu accesibile din pădure, acoperite cu zăpadă și chiar  gheață, 65 de mașini off road, împărțite în  echipe, au înfruntat condițiile grele de drum pentru a ajunge la oamenii nevoiași din zonele Muntele Rece, Măguri, Mărișel și Măguri Răcătău.

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania - sursa foto: @cert.transilvania

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania – sursa foto: @cert.transilvania

Voluntarii le-au dăruit 150 pachete cu alimente neperisabile a câte 25 kg fiecare, 1.200 kg legume (cartofi, morcovi, ceapă), 150 de cozonaci, 150 de pâini și 130 pachete de Moș Crăciun pentru copii, cu rechizite, jucării și dulciuri. De asemenea, în pachetele împărțite de CERT Transilvania s-au mai aflat produse de igienă, îmbrăcăminte, becuri eficiente, baterii și medicamente.

„Am învins frigul cu căldura din sufletele lor. Am străpuns ceața cu lumina din privirile lor. Zăpada viscolită și traseele dificile s-au transformat în bucurie și speranță de îndată ce le-am călcat pragul”, a transmis asociația.

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania - sursa foto: @cert.transilvania

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania – sursa foto: @cert.transilvania

Aflat la aproximativ 52 km distanță de Cluj-Napoca și la o altitudine de 1.250 m, Mărișel este cel mai întins platou montan locuit din Apuseni. În această comună montană pitorească, înțesată de obiective turistice, inclusiv o pârtie de schi, trăiesc în sărăcie o mulțime de familii cu copii mici, bătrâni uitați în boală și greutăți, femei singure și chiar persoane cu handicap. La ei au ajuns voluntarii CERT Transilvania și iarna aceasta pentru a le aduce măcar puțină bucurie.

„Imaginează-ți că ești noaptea în pustiu. Nu vezi nimic în jur și nu ai nicio lumină. Ce faci? Încotro o iei? Așa sunt și oamenii ăștia singuri. Nu au absolut nicio perspectivă și trăiesc așa, cum le sunt lăsate zilele”, ne spune unul dintre voluntarii CERT.

Campania Umanitară de Crăciun, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, a pornit inițial de la cazuri sociale înregistrate de autoritățile locale, dar pe parcurs au descoperit și cazuri care nu erau înregistrate. Ajungând la ei de atâta timp, voluntarii CERT au ajuns să cunoască foarte bine povestea fiecăruia.

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania - sursa foto: @cert.transilvania

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania – sursa foto: @cert.transilvania

Sărăcia pleacă în primul rând de la lipsa locurilor de muncă. Efectiv nu există locuri de muncă pentru câți oameni sunt. Mulți dintre ei sunt bătrâni, sunt și cu handicap destul de mulți. Te uită Dumnezeu în locul ăsta și pur și simplu nu ai ce să faci, trăiești cu ajutorul vecinilor…Cei tineri mai lucrează cu ziua, cunosc multe cazuri, nici ei nu pot să își ia un job, că nu au unde să își ia. E frapant cumva că atât de aproape de Cluj întâlnești astfel de cazuri. Nu te-ai aștepta. Suntem acum aici la nici 6 km de pârtia de schi din Mărișel. Oamenii în vârstă efectiv nu au ce să facă, sunt pierduți, uitați aici, iar cei tineri – știi cum se zice: ban la ban trage, iar ei sunt tot mai săraci”, ne povestește Șerban Grecu, voluntar CERT Transilvania.

De pildă, anul trecut, când au ajuns la un bărbat cu paralizie, l-au găsit singur în casă, într-un frig crâncen, ascuns sub plapumă. Primul lucru pe care l-au făcut voluntarii CERT a fost să aprindă repede focul.

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania - sursa foto: @cert.transilvania

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania – sursa foto: @cert.transilvania

Sunt însă și licări de lumină. La o altă familie cu 3 copii mici, cea mare e prima din clasa ei, deși are de străbătut în fiecare zi potecile pădurii pentru a ajunge la asfalt, de unde o preia microbuzul școlar.

Ajutorul nu se limitează la furnizarea de alimente. Unora voluntarii le taie lemne, iar altora asociația a montat uși și geamuri termopan, înlocuindu-le pe cele vechi în care intra vântul. De asemenea, în urma campaniei din această iarnă din zona comunei Mărișel, FPPG, în calitate de partener al CERT Transilvania, va facilita accesul la energie electrică prin instalarea unor panouri fotovoltaice pentru trei case aflate în zone izolate din munții Apuseni. Beneficiarii sunt până în acest moment doi oameni în vârstă, care trăiesc singuri și pentru care un consum de 3 kW este relativ suficient pentru nevoile casnice, iar cel de-al treilea urmează să fie identificat.

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania - sursa foto: @cert.transilvania

Campania Umanitară de Crăciun CERT Transilvania – sursa foto: @cert.transilvania

Mai mult, fonduri disponibile vor fi folosite pentru construirea și echiparea unei băi pentru gospodăria unui bărbat care își crește singur cei trei copii, în Măguri Răcătău. Acesta a putut beneficia deja de instalarea unor geamuri și uși termopan printr-un proiect anterior finanțat de OMV Petrom.

Sursa foto: NewsEnergy.ro

Sursa foto: NewsEnergy.ro

„Am dorit să le oferim puțină bucurie de sărbători și încrederea ca le vom rămâne alături, iar la finalul zilei, ei sunt cei care ne-au dăruit bunătate și energie pentru sărbători cu adevărat fericite”, a transmis asociația de voluntari. Puteți afla mai multe despre CERT Transilvania pe site-ul lor: https://cert-transilvania.ro/.

NewsEnergy a fost partener media al acestui eveniment. 

ARTICOLE SIMILARE:

Cinci case izolate din satul Puntea Lupului au acum curent electric prin proiectul ”Energie pentru viață”

Energie gratuită de la soare pentru 20 de familii nevoiașe, fără acces la electricitate

Loteria luminii. Oamenii pe care statul i-a uitat în întuneric – Partea I

Analiză InfoClima: Cât de mare este sărăcia energetică în România. Particularități urban – rural