Skip to main content

Comunitatea industriei locale a gazelor naturale s-a reunit miercuri, 15 decembrie, în cadrul Galei Gaz de România 2021, eveniment ce a stat sub simbolul „Phoenix”, idee care subliniază capacitatea de reinventare, renaștere, voință și reușită. În cadrul evenimentului, organizat de către Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), au fost celebrate proiecte și personalități care în ultimii doi ani au dat dovadă de rezistență, capacitate de reinventare și ambiția de a reuși, în ciuda tuturor provocărilor întâlnite.

Gala Gaz de România 2021 a adus în lumina reflectoarelor profesioniști dispuşi să împărtăşească repere ale succesului, să fie prieteni şi mentori, în aceeaşi măsură în care sunt lideri şi inspiră. La eveniment s-au alăturat reprezentanți ai mediului academic, ai celui instituțional și ai mediului privat.

Iată cele 10 categorii de premii acordate în cadrul Galei Gaz de România și câștigătorii acestora:

  • Premiul Phoenix pentru inițiativă și devotament față de România – acordat de Adrian Măniuțiu, Managing Partner EM360 Group, lui Ion Sterian, Director General Transgaz, pentru proiectul BRUA
  • Două premii Phoenix pentru spirit de echipă și sacrificiu – acordat de Nadina Câmpeanu, realizator TV, domnului Dr. Adrian Marinescu (Inst. Matei Balș) și Medlife, reprezentat de doamna Oana Surdu, Membru Comitetul Executiv Director Clinici, Medlife Group
  • Premiul Phoenix pentru altruism și empatie – acordat de Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă, lui Dan Jecan, președinte CERT Transilvania, și Șerban Grecu, membru CERT Transilvania
  • Premiul Phoenix pentru curaj – acordat de Directorul Statului Major al Apărării, General Maior Corneliu Postu, către Invictus România, reprezentat de colonelul Patrick Luca și maiorul Gabi Ion
  • Premiul Phoenix pentru România de mâine – acordat de către secretarul de stat George Niculescu, Ministerul Energiei, lui Aristotel Jude, director Romgaz
  • Premiul Phoenix pentru viziune și responsabilitate – acordat de Oana Ozmen, Deputat, Secretar al Comisiei pentru industrii și servicii, lui Radu Dudău, Director Energy Policy Group și coordonator România Eficientă
  • Premiul Phoenix pentru perseverență și continuitate – acordat de către domnul Cătălin Niță, Director Executiv FPPG, domnului dr. Raed Arafat & DSU
  • Trei premii Phoenix pentru coerență și echilibru – acordat de Sandor Bende, Membru al Camerei Deputaților din România, Președintele Comisiei pentru industrii și servicii, către prof. univ. Alina Bârgăoanu, conferențiar univ. dr. Iulian Fota și Radu Tudor, jurnalist
  • Premiul Phoenix pentru pasiune și încredere în viitor – acordat de prof. Vasile Dîncu, Ministru al Apărării Naționale, către prof. Mihnea Costoiu, Rector Universitatea Politehnica București
  • Premiul Phoenix pentru inovație și expertiză – acordat de Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședinte ANRE, lui Cosmin Enache, pro-rector Universitatea de Vest, Timișoara (reprezentant dl. Marilen Pirtea, rector)

Câștigătorii Energaz News, liceeni din București

Totodată, în cadrul Galei au fost premiați câștigătorii concursului ENERGAZ 2021, organizat de către FPPG prin platforma Gaz de România. Energaz News, ediția de anul acesta, a fost un concurs de creare, înregistrare și prezentare a unui buletin de ştiri (un video de max. 3 min) despre schimbările climatice și importanța gazelor naturale pentru un viitor mai curat, organizat pentru liceenii din București. Scopul său este de a invita elevii de liceu să conștientizeze provocările de mediu și să contribuie la un viitor sustenabil, găsind noi informații și soluții.

Categoriile de premii au fost:

  1. Cel mai bun prezentator
  2. Cea mai bună producție video
  3. Cele mai interesante știri
  4. Cel mai creativ buletin de știri
  5. Cel mai entuziast viitor jurnalist (premiu oferit de către Fundația pentru Educație și Vocație)
  6. Votul publicului
  7. Premiu special

ARTICOLE SIMILARE:

RIGC 2021: Gazele naturale din Marea Neagră, soluție pentru rezolvarea crizei energetice

RIGC 2021: România, în al 12-lea ceas pentru gazele din Marea Neagră

RIGC 2021: Gazele din Marea Neagră pot ajuta România să devină un important producător de hidrogen albastru în UE