Grupul rus Gazprom a majorat cu aproximativ 25% prețul gazelor livrate Republicii Moldova începând din luna ianuarie, după ce l-a crescut și cu 34% anul trecut. Deși scumpirea este valabilă de la începutul anului, de ea s-a aflat de ea abia acum, după alegerile parlamentare din țara vecină.
Astfel, de la 1 ianuarie 2019, costul gazelor naturale livrate în Republica Moldova de Gazprom este de 237,46 de dolari pentru o mie de metri cubi, mai mare cu circa 25% comparativ cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, scrie Mold-Street.
Acest tarif e valabil doar pentru primul trimestru al acestui an, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
- Fostul director general al ANRE, Victor Parlicov, spune că despre acestă scumpire se ştia de-o lună, dar „nimeni nu a vrut să dea veşti proaste înainte de alegeri”, scrie Radio Europa Liberă Moldova.
Potrivit datelor ANRE, în anul 2018, în Republica Moldova (fără regiunea transnistreană) au fost importate 1,13 miliarde metri cubi de gaze, cu circa 9,3% mai mult decât în 2017. Este cel mai mare volum importat din anul 2011. Totodată circa 45% au fost importate în primul trimestru al anului trecut.
Preţul mediu de import pe parcursul anului 2018 a fost cu 34% (+55,4 dolari) mai mare decât în 2017, ajungând la 217,46 dolari pentru o mie de metri cubi. În monedă naţională însă, preţul mediu de import în 2018 a crescut cu 22%, până la 3.670 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, potrivit Jurnal.md.
Noua componență a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ar trebui să ajusteze tarifele interne, în caz contrar va crește spectaculos datoria importatorului Moldovagaz față de Gazprom.
Grupul rus esre singurul furnizor de gaze al Republicii Moldova. La sfârșitul lunii ianuarie, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și președintele Gazprom, Alexey Miller au avut o întâlnire de lucru la Moscova, pentru a analiza cooperarea prezentă și viitoare în sectorul gazelor naturale.
- România vrea să devină furnizor de gaze pentru Republica Moldova, după ce gazoductul Ungheni-Chișinău va fi finalizat. Compania românească Transgaz, operatorul gazoductului, spune că cel târziu la începutul anului viitor va fi gata.
ARTICOLE SIMILARE:
Decizie majoră la Bruxelles: Gazprom scapă nesancționat pentru practicile abuzive
Bruxelles, iertător cu Gazprom. Sfârșitul solidarității europene
ANALIZĂ. Securitate energetică sau dependență de Rusia? Trei erori grave ale statului român