Skip to main content

Grupul italian Enel, unul dintre principalii jucători din sectorul energetic românesc, a fost inclus în indicele Dow Jones Sustainability World Index (DJSI World) pentru al șaisprezecelea an consecutiv. Indicele recunoaște angajamentul companiei față de un model energetic bazat pe zero emisii, încurajând inovația deschisă și practicile responsabile de gestionare a afacerilor.

Filiala spaniolă a Enel, Endesa, a fost de asemenea confirmată în ediția din acest an, marcând al nouăsprezecelea an consecutiv de prezență a companiei. Enel și Endesa sunt două dintre cele opt companii admise în indicele global dedicat sectorului de utilități electrice, a transmis compania, într-un comunicat.

 „Sustenabilitatea este un factor cheie pentru crearea de valoare pe termen lung în rândul acționarilor și asociaților noștri”, a declarat Francesco Starace, CEO și Director General al Enel.

Prin integrarea deplină a Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă în strategia noastră, care vizează tehnologia de generare a energiei fără emisii, precum și dezvoltarea infrastructurii inteligente de energie electrică, stabilim un standard pentru companiile dispuse să își maximizeze profiturile într-un mod virtuos pentru comunități și ecosisteme. Ca atare, includerea noastră în DJSI pentru cel de-al șaisprezecelea an consecutiv reprezintă o recunoaștere a angajamentului nostru față de dezvoltarea unui model de afaceri durabil, care să conducă tranziția energetică și să promoveze practici comerciale responsabile”, a adăugat Francesco Starace.

  • Ponderea investitorilor preocupați de mediu, impact social și guvernanță (ESG – Enivronment, Social and Governance) în Enel reprezenta aproximativ 10,5% din capitalul social al grupului la 31 decembrie 2018, în creștere cu 78% față de 2014.

Această creștere reflectă importanța crescândă pe care piața financiară o acordă elementelor non-financiare în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung.

Grupul italian se pregătește de exit din România

Enel, cea mai mare companie europeană de utilităţi, a demarat procesul de vânzare a operaţiunilor din România şi se aşteaptă ca activele să fie evaluate la aproximativ un miliard de euro, au declarat recent, pentru Reuters, surse din apropierea acestui dosar. Procesul este condus de banca franceză BNP Paribas.

Grupul italian este prezent în România din 2005, cu operaţiuni în domeniul distribuţiei și furnizării de electricitate, al furnizării de gaze naturale, şi în cel al producţiei de energie regenerabilă. Enel deserveşte peste trei milioane de clienţi în România.

  • Procesul de vânzare a activelor Enel, aflat deocamdată în primele faze, vine într-un context în care alte companii internaţionale de utilităţi, precum CEZ, E.ON şi Engie, îşi revizuiesc opţiunile cu privire la prezenţa pe această piaţă, a declarat una din surse.

Afacerile Enel din România au realizat venituri de 1,3 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu peste 20% faţă de 2017.

ARTICOLE SIMILARE:

Cluj-Napoca, orașul cu cea mai mare flotă de autobuze electrice din România

Electrica acordă granturi pentru proiecte sustenabile în comunități locale

Enel Green Power va construi o centrală solară cu un milion de panouri fotovoltaice

Prima cooperativă de energie verde din România își va „deschide porțile” în curând, inclusiv pentru prosumatori

E.ON a emis obligaţiuni verzi de 1,5 miliarde euro, pentru infrastructură sustenabilă şi eficienţă energetică

Grupul ENGIE a lansat ENGIE IMPACT, o companie dedicată sustenabilității