Skip to main content

Încă un caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a fost depistat în rândul angajaților centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, infrastructură critică pentru sistemul energetic național. Informația a fost confirmată pentru NewsEnergy de către reprezentanții companiei Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei.

Este vorba de un angajat care a fost depistat pozitiv în urma apariției unor simptome specifice bolii. Colegii acestuia au fost trimiși în lucru la domiciliu.

„SN Nuclearelectrica SA confirmă infectarea cu COVID-19 a încă unui angajat al CNE Cernavodă. Testarea a fost realizată ca urmare a apariției unor simptome în weekend (febră). Toți colegii/contacții persoanei confirmate urmează procedura de testare și neprezentare la serviciu”, au precizat pentru NewsEnergy reprezentanții SNN.

Compania nu a oferit mai multe amănunte, precizând că „din motive care țin de respectarea legislației GDPR, SNN nu va poate furniza date personale despre persoanele confirmate pozitiv”.

Acesta este cel de-al doilea caz care a apărut în centrala nuclearelectrică Cernavodă, la circa două săptămâni după confirmarea celui dintâi.

Primul caz confirmat nu a intrat în contact cu colegii, infectarea fiind rezultatul contactului cu un membru al familiei anterior confirmat și aflându-se, așadar, în izolare la domiciliu”, ne-au spus reprezentanții SNN.

Ca măsuri proactive de protecție a personalului, aceștia au adăugat că „SNN aplică în continuare metoda telemuncii și a rotației, acestea nefiind întrerupte niciodată de la momentul implementării acestora. De asemenea, SNN aplică în continuare toate măsurile de protecție împotriva COVID-19”.

Timp de două luni și jumătate, din martie până la finalul lunii mai, 840 de angajați ai centralei Cernavodă, incluzând personalul contractual, au fost izolați în campusul centralei, departe de familie și toți cei dragi, pentru a preveni contaminarea cu noul coronavirus. A fost o măsură fără precedent la nivelul industriei, necesară în contextul în care centrala Cernavodă asigură aproape 20% din producția internă de electricitate.

  • Despre această poveste, NewsEnergy v-a oferit detalii în exclusivitate:

EXCLUSIV: Povestea nucleariștilor de la Cernavodă care aprind, din izolare, lumina în România

Ministrul Sănătății analizează posibilitatea revenirii la starea de urgență

Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 confirmate la nivel național a crescut substanțial în ultima perioadă. În acest context, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit astăzi despre posibilitatea revenirii la starea de urgență.

„Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență”, a spus ministrul.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a revenit cu precizări, afirmând că în acest moment „nu se impune” starea de urgență și că trebuie văzută evoluția ulterioară. Detalii, AICI.

Sursa foto articol: Nuclearelectrica

NOTĂ: Pentru a oferi mai multe informații cititorilor și pentru o mai bună înțelegere a subiectului, articolul a fost actualizat cu declarațiile ministrului Sănătății. 

ARTICOLE SIMILARE:

UPDATE: Ultima zi de izolare a personalului critic de la centrala nuclearelectrică Cernavodă

UPDATE. Măsură fără precedent cauzată de coronavirus: personalul esențial de la centrala Cernavodă intră în izolare preventivă

Avertisment OMS: Al doilea val, mai mortal, al coronavirusului va lovi Europa în această iarnă