Comisia a decis astăzi, 3 decembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere unui număr de treisprezece state membre și Regatului Unit, deoarece nu au transmis strategiile lor naționale de renovare pe termen lung. Este vorba despre scrisori trimise Belgiei, Bulgariei, Croației, Greciei, Ungariei, Italiei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei și României.
În temeiul Directivei privind performanța energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/UE), statele membre aveau obligația de a transmite Comisiei strategiile lor naționale de renovare pe termen lung până la 10 martie 2020, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.
Aceste strategii de renovare pe termen lung reprezintă un element esențial al directivei, stabilind calea, măsurile de politică și finanțarea mobilizării necesare pentru decarbonizarea până în 2050 a parcului imobiliar existent.
- Acest obiectiv este important, deoarece sectorul construcțiilor din UE este cel mai mare consumator de energie din Europa și este responsabil pentru 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră generate în UE.
Până în prezent, doar 14 state membre au transmis strategiile lor, astfel cum se solicită directiva. În ceea ce privește Belgia, această țară a transmis doar strategiile regionale pentru regiunea Bruxelles-Capitală și regiunea Flandra, dar nu și pentru Regiunea Valonia. Prin urmare, această țară nu a comunicat încă Comisiei strategia sa națională.
Statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a-și îndeplini obligațiile juridice. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat, a mai transmis CE.
ARTICOLE SIMILARE:
EPG: Zece arii esențiale de investiții pentru recuperarea post-Covid a economiei României
Studiu “EUROPA Circulară”. În ce stadiu se află economia circulară în România
Strategia primarilor din C40 pentru o recuperare verde și echitabilă: orașe „de 15 minute”
Planul CE de ieșire din criză: O Europă verde, digitalizată și rezistentă, pentru noua generație