Skip to main content

(Sursa foto: Asociația Energia Inteligentă)

Familiile din cinci case din satul Valea Rotundă, Comuna Dealu, județul Harghita care nu au fost niciodată electrificate, vor petrece primele Sărbători de iarnă din viața lor în locuințe iluminate cu ajutorul curentului electric. Beneficiarii acestei etape a proiectului „Energie pentru Viață”, derulate de Asociația Energia Inteligentă, sunt persoane de toate vârstele: cel mai tânăr locuitor are vârsta de 7 luni, iar cel mai vârstnic, 74 de ani.

Sub o ploaie mocănească, tânăra mamă își ține puiul în brațe, departe de noroiul în care ei i se afundau picioarele. Bebelușul stă mohorât. A avut totuși un strop de noroc, pentru că acum casa în care crește, ascunsă în acest cătun montan, va avea poate și o instalație colorată de Crăciun.

(Sursa foto: Asociația Energia Inteligentă)

Bunicul lui ne povestește că până acum s-a ajutat de lămpi cu gaz și lanterne. I-a fost greu, așa că se bucură de ajutorul neașteptat primit.

Sărăcia energetică extremă, o problemă nerezolvată

Este nevoie de un sat pentru a crește un copil”, spune un proverb african, subliniind cât de important este sprijinul societății pentru ca cei mici să se dezvolte așa cum trebuie. Iar primul lucru de care au nevoie copiii este energia, fără de care viața demnă nu este posibilă. Din păcate, în România, unii se nasc într-o sărăcie extremă, în familii care nu au acces nici la această resursă de bază. Pentru ele autoritățile nu au găsit încă nicio soluție, condamnându-le, practic, la subdezvoltare și excludere socială.

În România, țară europeană, în secolul XXI, potrivit unei estimări a Ministerului Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Județene și Prefecturi, în 2018 peste 52.000 de gospodării nu aveau curent electric, multe dintre acestea aflându-se în zone izolate. Deși necesare, investițiile pentru conectarea gospodăriilor la rețeaua de electricitate nu demonstrează criteriul de eficiență, adică nu aduc beneficii operatorului de distribuție, așadar va mai trece mult timp până când curentul electric va ajunge și aici. Toate finanțările pentru montarea de panouri fotovoltaice exclud gospodăriile care se găsesc la mai puțin de 2 km de rețeaua de energie existentă. Astfel, circa 9.000 de gospodării din România nu au nici o speranță de a vedea energia electrică”, arată Asociația Energia Inteligentă.

Într-o țară care a făcut istorie la nivel internațional în domeniul energetic, inclusiv faptul că am avut primul oraș iluminat electric din Europa în 1884, e foarte greu de imaginat că un număr atât de mare de familii, în care se află și copii minori, încă nu au acces la electricitate și trăiesc pe întuneric.

Prin proiectul ”Energie pentru viață”, Asociația Energia Inteligentă și-a propus atât atragerea finanțărilor necesare montării de panouri fotovoltaice în case izolate, care nu au avut niciodată curent electric, cât și tragerea unui semnal de alarmă asupra numărului mare de gospodării neelectrificate care se găsesc în România la ora actuală. Lansat în vara anului 2021 cu ocazia împlinirii a cinci ani de activitate a Asociației Energia Inteligentă, proiectul „Energie pentru Viață” a fost primit cu mult entuziasm și a beneficiat de sprijin financiar care a făcut posibilă derularea lui în patru etape: localitatea Întregalde, Județ Alba (iunie 2021), sat Puntea Lupului, Județ Harghita (octombrie 2021), comunele Năruja și Vintileasca, Județ Vrancea (septembrie 2022) și satul Valea Rotundă, comuna Dealu, Județ Harghita (decembrie 2022).

(Sursa foto: Asociația Energia Inteligentă)

Primarul comunei Dealu, Elemér-Imre Bálint, explică situația: „Cătunul Valea Rotundă are 32 de numere de casă, 83 de locuitori, e un așezământ  specific de cătun montan. Primul vecin e la vreo 500 de metri. Până acum 6 ani, nu prea aveam nici drum spre cătunul respectiv, nu mai vorbim de electricitate. În strategia noastră de dezvoltare, erau cuprinși și cei de la cătun, ca să facem ceva și pentru ei în privința infrastructurii. Prima dată am construit un drum din fonduri europene, apoi am dus curent, dar nu peste tot, pentru că banii s-au terminat și am rămas cu câteva familii. Am făcut cam 80% din electrificare cu stâlpi. S-au legat aproape toți. Am creat posibilitatea de racordare pentru 25, s-au legat vreo 15. Restul de 12 au rămas fără”, le-a declarat primarul jurnaliștilor prezenți în zonă, alături de Asociația Energia Inteligentă.

Printre cei mai puțini norocoși, unde banii publici n-au mai ajuns, se număra și familia bebelușului. Datorită sprijinului oferit de Asociație și al partenerilor săi din acest proiect, copilul se va putea bucura de lumină de la becuri în casă, nu de la lampă.

Consider că este de datoria noastră, a tuturor, să ne implicăm în proiecte cu impact asupra societății, proiecte care pot schimba în bine viața semenilor noștri și care în același timp au un puternic mesaj social. Dezvoltarea durabilă pe care ne-o dorim cu toții se poate obține doar arătând grijă față de oameni și mediu. Prin ”Energie pentru viață” am reușit să schimbăm în bine viața beneficiarilor acestui proiect, aducând pentru prima dată curent electric în casele lor, în timp ce am folosit energie din surse regenerabile. Așa cum am mai spus, „Energie pentru viață” este un proiect despre oameni și cu oameni. Este un proiect despre oameni care nu au avut curent electric în casele lor nici măcar o zi și cu oameni care au făcut ca lucrurile sa se întâmple și ca lumina electrică sa ajungă în aceste case, fie ca sunt ei sponsori, susținători sau voluntari în cauza noastră. Le suntem recunoscători tuturor pentru implicare, pentru că au adus o rază de speranță în viața beneficiarilor proiectului și sperăm să nu ne oprim aici, ci să devină o tradiție și să continuăm acest proiect și în anii următori”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

Dreptul la energie, fundamental

Accesul la energie este un drept social fundamental, arată Observatorul Român al Sărăciei Energetice. Legătura conceptuală dintre sărăcia energetică și demnitatea umană a fost deja stabilită în diverse documente europene încă din 2013 de către Parlamentul European. Ulterior, în toamna anului 2017, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au înființat un nou Pilon european al drepturilor sociale, care a identificat energia ca un drept esențial al omului. Citiți detalii AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

Oamenii luminii. Energie pentru viață în casele izolate din Munții Apuseni // REPORTAJ

Asociația Energia Inteligentă aduce încă o dată „Energie pentru Viață”, acum în Munții Vrancei

Cinci case izolate din satul Puntea Lupului au acum curent electric prin proiectul ”Energie pentru viață”

Energie gratuită de la soare pentru 20 de familii nevoiașe, fără acces la electricitate