Ministrul energiei, Sebastian Burduja a semnat recent 14 contracte de finanțare pentru panouri fotovoltaice pentru primării și instituții publice. Valoarea totală este de aproape 7 milioane euro. Dintre beneficiari, 10 sunt comune, iar 3 sunt orașe mici.
Apelul a fost finanțat prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice.
Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 34.579.238 lei (6.950.041 euro), iar valoarea totală acordată din Fondul pentru Modernizare este de 29.014.607 lei (5.831.612 euro).
Puterea totală instalată este de 4,6 MW, ceea ce înseamnă o producție de energie electrică estimată de peste 5,5 milioane kWh pe an.
- Orașele cu care s-au semnat contractele sunt: Negrești, Negru Vodă și Dorohoi.
- Comunele cu care s-au semnat contractele sunt: Topraisar, Frumușeni, Petrești, Beceni, Ardușat, Tansa, Valea Lupului, Costișa, Grajduri și Coșna.
- De asemenea, s-a semnat un contract de finanțare cu Universitatea Politehnică Timișoara.
„Susținem primăriile și instituțiile publice să-și asigure independența energetică, în același timp având o energie verde și un mediu mai curat. Prin investițiile pe care le-am semnat astăzi, primăriile comunale și orășenești pot crea locuri de muncă în comunitate, iar banii economisiți din facturile de energie electrică pot fi redirecționati pentru alte nevoi ale locuitorilor. Aceste contracte se alătură altor nouă pe care le-am semnat săptămâna trecută. Continuăm la turație maximă folosirea banilor europeni. Ajutăm nu numai mari localități, ci și comunitățile din toate zonele țării. Totodată, suntem aproape de instituțiile de învățământ care vor să își asigure independența energetică”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, potrivit unui comunicat al instituției.
(Sursa foto: Asociația Energia Inteligentă)
CITEȘTE ȘI: