Skip to main content

Proiectului ”Energie pentru viață”, inițiat de Asociația Energia Inteligentă în vara acestui an și care vizează instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării izolate, fără curent electric și fără șanse de a fi racordate la electricitate în viitorul apropiat, continuă. După ce au fost montate panouri fotovoltaice în cinci gospodării din Munții Apuseni, până la finalul acestui an urmează să fie adusă lumină la un număr similar de locuințe aflate în zone izolate din Munții Harghita, unde nu a existat niciodată curent electric. Această etapă va fi susținută integral de către Electrica Furnizare.

„Electrica Furnizare se alătură demersului Asociației Energia Inteligentă și împreună lansăm cea de-a doua etapă a proiectului. De data aceasta vom merge în Harghita, ca oamenii din Puntea Lupului, comuna din care am selectat câteva gospodării, să își poată lumina locuințele prin simpla apăsare a unui întrerupător, așa cum este normal”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președinte al Asociației Energia Inteligentă.

„Într-un an în care piața energiei electrice a fost supusă unui proces continuu de transformare, dezvoltarea unor proiecte care oferă soluții pentru producerea energiei regenerabile înseamnă mult pentru beneficiari, dar și pentru companie”, a declarat Corina Popescu, CEO Electrica.

Pentru cea de-a doua etapă a proiectului ”Energie pentru viață” au fost selecționate cinci gospodării din satul Puntea Lupului, comuna Lunca de Jos, din județul Harghita. Acestea sunt locuite în prezent de familii cu copii și oameni în vârstă, pentru care instalarea panourilor fotovoltaice ar însemna o viață mai bună. În această zonă nu a existat niciodată curent electric.

  • În România, conform unei situații întocmite de ministerul Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Județene si Prefecturi, în 2018 peste 52.000 de gospodării nu aveau curent electric. Dintre acestea, aproximativ 7.000 se află în zone izolate, la distanțe prea mari de rețeaua de electricitate pentru a fi racordate. Toate finanțările pentru montarea de panouri fotovoltaice exclud gospodăriile care se găsesc la mai puțin de 2 km de rețeaua de energie existentă. Astfel, circa 9.000 de gospodării din România nu au nici o speranță de a vedea energia electrică, se mai arată într-un comunicat de presă transmis de Asociația Energia Inteligentă.

Partenerii media ai proiectului sunt: InvesTenergy, Focus Energetic, Energy Center, NewsEnergy, Economistul, Club Economic, România Durabilă, Financial Intelligence, The Diplomat, Spot Media și EM360.

Sursa foto: Asociatia Energia Inteligenta

ARTICOLE SIMILARE:

Oamenii luminii. Energie pentru viață în casele izolate din Munții Apuseni // REPORTAJ

Energie gratuită de la soare pentru 20 de familii nevoiașe, fără acces la electricitate

Loteria luminii. Oamenii pe care statul i-a uitat în întuneric – Partea I