Skip to main content

Inițiativa „Valul de renovări” a Comisiei Europene reprezintă o oportunitate istorică pentru a transforma stocul actual de clădiri, în cea mai mare parte vechi și cu pierderi mari de energie, într-unul mai eficient, mai sustenabil și mai sănătos pentru oameni. Strategia cuprinde numeroase măsuri care să facă investițiile în renovarea clădirilor mai accesibile și care să stimuleze proprietarii de clădiri, dar și autoritățile publice să deruleze lucrări de renovare energetică.

Energy Policy Group, coordonatorul proiectului România Eficientă, explică cele mai importante prevederi cuprinse în strategia denumită „Valul de renovări ale clădirilor” (Renovation Wave).

Principalele arii de interes ale „Valului de renovări” sunt: (1) combaterea sărăciei energetice prin renovarea clădirilor cu o performanță energetică scăzută; (2) renovarea clădirilor publice, precum școli, spitale și clădiri administrative; (3) decarbonarea sistemelor de încălzire și răcire.

Prin această strategie, Comisia Europeană (CE) va aborda numeroasele bariere care, în prezent, fac ca renovarea să fie un proces complex, costisitor și de lungă durată. Totodată, CE va sprijini integrarea surselor regenerabile de energie în clădiri și utilizarea lor pentru încălzire și răcire. De asemenea, va încuraja dezvoltarea pieței construcțiilor verzi și a creditelor ipotecare verzi. Prin astfel de investiții, clădirile vor deveni mai sănătoase, cu un consum mai mic de energie, mai prietenoase cu mediul și mai rezistente în fața schimbărilor climatice. La rândul lor, orașele vor deveni mai „verzi” și mai conectate cu natura.

„Aceasta va reprezenta o schimbare majoră pentru proprietarii de locuințe, chiriași și autoritățile publice”, a declarat Comisarul pentru energie, Kadri Simson, cu prilejul lansării inițiativei „Valul de renovări ale clădirilor”, în luna octombrie.

Noi obligații și finanțare mai accesibilă

Sustenabilitate – sursa: Pixabay

Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia Europeană a identificat câteva arii de intervenție și acțiuni necesare pentru a activa lucrări de renovare la scară largă. Iată cele mai importante măsuri prevăzute:

  • Renovarea sustenabilă a unei clădiri reprezintă o decizie individuală, luată după calcularea beneficiilor așteptate și a costurilor. Totuși, informațiile insuficiente despre consumul de energie al clădirii și beneficiile potențiale ale renovării, lipsa de încredere în economiile ce ar putea fi realizate și neclaritățile privind modul de împărțire a beneficiilor între proprietarii de clădiri și chiriași sunt printre cele mai mari bariere în calea unei decizii de renovare, arată Comisia Europeană. Astfel, instituția va propune introducerea unor standarde minime obligatorii de performanță energetică a clădirii (stabilite, de exemplu, în termeni de clasă energetică, care trebuie să fie atinsă până la o dată specificată).

Comisia analizează necesitatea de a extinde cerințele privind auditurile energetice și pentru clădiri non-rezidențiale mai mari și mai complexe precum spitale, școli sau spații de birouri. Acest aspect va fi probabil parte din modificările Directivei privind eficiența energetică prevăzute a fi făcute în iunie 2021. De asemenea, CE va examina creșterea ratei anuale de renovare a clădirilor din sectorul public. Mai mult, până în iunie 2022, se va analiza posibilitatea de a adapta criteriile de achiziții publice „verzi” pentru clădirile publice, precum școlile.

Renovation Wave implică și introducerea unor criterii de economie circulară în procesul de renovare a clădirilor. Renovarea clădirilor trebuie să ia în considerare managementul sustenabil al deșeurilor provenite din renovarea clădirilor, precum și reutilizarea și reciclarea materialelor folosite în construcții. Până în 2023, Comisa va elabora o foaie de parcurs pentru reducerea emisiilor de CO2 pe întreg ciclu de viață al clădirilor.

Oportunitate pentru rezolvarea problemei sărăciei energetice

saracie, Pixabay

saracie, Pixabay

În condițiile în care circa 34 milioane de europeni nu își permit încălzirea adecvată a locuinței, Valul de renovări reprezintă și o oportunitate de a rezolva problema sărăciei energetice, a renovării clădirilor cu cel mai scăzut grad de performanță energetică și a lipsei accesului persoanelor în vârstă și cu dizabilități la locuințe sănătoase. Odată cu strategia Renovation Wave, Comisia a publicat și un document de recomandări privind soluționarea sărăciei energetice, sugerând statelor membre să ofere o definiție clară și operațională a consumatorului vulnerabil, precum și o metodologie adecvată de măsurare a sărăciei energetice.

De asemenea, CE intenționează să lanseze o inițiativă pentru locuințe accesibile (Affordable Housing Initiative for 100 lighthouse), analizând dacă și în ce fel resursele bugetare ale UE ar putea fi utilizate pentru finanțarea unor programe naționale de eficiență energetică pentru populația cu venituri mici. De asemenea, CE va propune în 2021 o viziune pe termen lung pentru zonele rurale.

Un alt aspect inovativ al Valului de renovare este sprijinul în crearea de cartiere cu consum de energie aproape zero, în care consumatorii integrează soluții regenerabile și digitale la scară mică, permițându-le să vândă energie în rețea.

Certificate de emisii ale clădirilor

Va fi promovată decarbonarea încălzirii și răcirii, segment responsabil pentru 80% din energia consumată în clădirile rezidențiale, prin revizuirea Directivelor privind energia regenerabilă și eficiența energetică, a schemei EU ETS, de tranzacționare a certificatelor de emisii, fiind luată în calcul extinderea acestei scheme la emisiile clădirilor.

În sectorul rezidențial, lipsa unor stimulente publice simple, atractive și accesibile pentru renovare, precum și lipsa unor produse de finanțare populare sunt adesea menționate ca bariere în calea renovării clădirilor. Chiar dacă aceste fonduri sunt disponibile, informațiile insuficiente limitează accesul la acestea. De aceea, Comisia intenționează să crească accesul la finanțare accesibilă în acest sector, iar una dintre măsuri va fi simplificarea regulilor privind ajutoarele de stat pentru renovarea clădirilor, în special în sectorul rezidențial și cel social.

  • De asemenea, este promovată piața serviciilor energetice (ESCO) și a contractelor de performanță energetică, pentru a face investițiile în renovare accesibile pentru toți proprietarii de locuințe, inclusiv pentru cei care ar avea greutăți în a susține astfel de costuri. Soluțiile de finanțare pentru cei cu venituri mici trebuie să se adreseze și celor care locuiesc cu chirie. Acestea ar putea include un mix între microcredite susținute de un fond de garantare, care să promoveze o împărțire corectă a costurilor de renovare între proprietari și chiriași. De asemenea, persoanele vulnerabile trebuie protejate de majorarea chiriei după lucrările de renovare.

Renovation Wave este tema din acest an a Forumului România Eficientă, aflat la cea de-a doua ediție și care se va desfășura online pe data de 10 noiembrie 2020. Găsiți mai multe detalii pe https://www.romania-eficienta.ro/romania-eficienta-forum-a-renovation-wave-across-europe/.

ARTICOLE SIMILARE:

CE: Directiva privind energia din surse regenerabile și cea privind eficiența energetică, în consultare publică

UPDATE: Eficiența energetică, pilon central în sistemul energetic al viitorului

Finanțare durabilă. Parlamentul European a adoptat Regulamentul privind taxonomia

Redresarea verde: Comisia lansează o consultare publică cu privire la inițiativa „Valul de renovări ale clădirilor”