Forumul Atomic Român (ROMATOM) salută realizarea Walter Tosto WTB, membru ROMATOM, care a fabricat în premieră în România trei coloane de proces, pe platforma industrială IMGB, destinate utilizării în cadrul unei rafinării din Alexandria, Egipt.
Cea mai mare dintre coloane – Deisohexanizer Tray Column (Deisohexanizare) – masoară 68 metri in lungime, 7,5 metri în diametru și are o greutate de peste 360 tone. Producerea coloanelor a durat 11 luni, proiectarea și producția fiind realizate de Walter Tosto WTB, potrivit unui comunicat de presă al ROMATOM.
Transportul coloanelor va fi realizat cu ajutorul echipamentelor speciale din dotarea Walter Tosto WTB pe traseul Dunăre – port Constanța – beneficiar.
“Ne mândrim că aceste echipamente au fost proiectate și executate în fabrica noastră, localizată pe platforma IMGB. Această realizare este încă o dovadă a faptului că activitatea pe platforma industrială IMGB este în continuă dezvoltare și totodată a faptului că IMGB este și va fi un furnizor important nu doar pentru industria globală, dar și pentru industria românească, inclusiv pentru industria nucleară”, a declarat Lucian Rusu, Director General Adjunct în cadrul Walter Tosto WTB și Președinte ROMATOM.
El a adăugat că reprezentanții companiei investesc în continuare în fabrica de pe platforma IMGB, prin achiziții de echipamente performante specifice producției sale, extinderi ale capacității curente de producție și realizarea unei școli pentru sudori și lăcătuși, în vederea asigurării și creșterii forței de muncă calificate pentru viitoarele proiecte.
Furnizor pentru proiectul ITER
Walter Tosto WTB este o companie specializată în producerea de echipamente pentru industria de Petrol și Gaze, Petrochimie, Chimie și Industria Nucleară. Una dintre investițiile globale, de importanță majoră, pentru care compania italiană este unul dintre furnizorii importanți, îl reprezintă proiectul ITER, ce presupune proiectarea, execuția și asamblarea celui mai mare reactor nuclear bazat pe tehnologia de fuziune a atomilor.
Walter Tosto a executat și livrat deja părți componente ale acestui reactor, ale cărui faze de asamblare sunt în plină desfășurare.
(Explicație FOTO: Echipamentul Deisohexanizer Tray Column ce va fi trimis în Alexandria. Sursa foto: Walter Tosto WTB, Facebook)
ARTICOLE SIMILARE:
FPPG: Gazoductul BRUA, necesar pentru asigurarea securității în aprovizionarea cu gaze naturale