Skip to main content

Corespondență de la Strasbourg // Educația digitală pentru cetățeni, astfel încât aceștia să fie mai bine apărați în fața riscurilor de dezinformare, va fi unul dintre proiectele de care se va ocupa Roxana Mînzatu, Vicepreședinte al Comisiei Europene pentru portofoliul Oameni, Competenţe şi Pregătire. La scurt timp după ce a fost votată astăzi în Parlamentul European în funcția de vicepreședinte, Roxana Mînzatu a avut prima sa întâlnire cu jurnaliștii români prezenți la Parlamentul European din Strasbourg, cărora le-a vorbit despre proiectele de impact pentru România la care va lucra începând cu 1 decembrie, când Comisia „von der Layen II” își începe activitatea.  

Ea a fost întrebată ce măsuri vrea să implementeze astfel încât oamenii să fie mai protejați pe partea de securitate cibernetică, în contextul în care  după primul tur al alegerilor prezidențiale mai multe instituții au făcut sesizări către Comisia Europeană privitor la platforma online TikTok, care nu ar fi respectat reglementările Comisiei Europene.

Noua Comisie și începe activitatea la 1 decembrie și cu siguranță sesizările transmise din România vor fi tratate cu prioritate. Este o preocupare. Evident, în interiorul legislației europene adoptate, avem Digital Service Act, Actul pentru servicii digitale, care reglementează conduita rețelelor și impactul pe care pot să-l aibă în anumite procese în statele membre.

Ceea ce trebuie să facem cu privire la, din perspectiva mea, pregătirea, educarea, apărarea cetățenilor noștri în fața riscurilor de dezinformare, în fața riscurilor de a nu fi capabili să înțeleagă întotdeauna conținuturile digitale care ne sunt livrate, de a nu avea toate competențele sau toate elementele pentru a putea folosi informația digitală pe care o primesc, asta ține de portofoliul meu. Toată zona de educație pentru media, educație digitală face parte din proiectele de viitor pe care aș vrea să lucrez cu statele membre”, le-a declarat Roxana Mînzatu jurnaliștilor prezenți la întâlnirea de presă.

Ea a subliniat că nu își dorește încălcarea programelor școlare și nici campanii sterile.

Ne dorim să sprijinim cetățenii de toate vârstele, nu numai votanții, dar și tinerii, să-i echipăm cu toate abilitățile, cu gândirea critică, cu spiritul critic necesar pentru a-și putea extrage adevăr, informație de valoare din conținuturile care ne sunt furnizate pe platforme media, pe aceste rețele noi. Despre asta este vorba până la urmă, spiritul critic și o abilitate de a discerne și de a înțelege foarte bine aceste conținuturi și de a le folosi ca să te ajuți, ca cetățean, ca să-ți fie bine, și nu ca să te vulnerabilizezi”, a precizat Roxana Mînzatu.

Totodată, ea a fost întrebată cum poate noua Comisie să se asigure că libertatea și democrația vor rămâne două valori pentru România.

Suntem cu toții, toate statele membre, parte a unui club special, zic eu, a acestei uniuni a valorilor. Uniunea Europeană este o uniune unde statele au aderat pentru că împărtășesc aceleași valori – libertatea și democrația înainte de orice. Și spuneam și zilele trecute că principalul motiv pentru care cred că țări precum România au fost extrem de optimiste și dornice să intre în Uniune au fost libertățile: libertățile de a circula, de a studia – pentru că noi nu le-am avut înainte de 1989 – și pentru că a fost foarte dureros să nu le aibă, și pentru că a fost mult un preț foarte scump de plătit în lipsa libertății. Și atunci evident că având în tratate aceste valori europene, pe care tratate le-au semnat toate statele membre, inclusiv România, este rolul Comisiei Europene, care este apărătorul tratatelor, să se asigure că în fiecare stat membru aceste valori sunt respectate.

Și asta poate să facă Comisia Europeană pe tema oricărei valori care riscă să fie încălcate. Și în situații dificile poate să și intervină. Acum, evident, totul depinde și de tema pe care o discutăm, pentru că până la urmă este o procedură prin care sunt sesizate anumite aspecte și Comisia poate să acționeze în funcție de responsabilitățile pe care are”, a afirmat noua VP a Comisiei Europene pentru Oameni, Competenţe şi Pregătire.

Totodată, ea a trecut în revistă câteva proiecte de care se va ocupa și care vor avea un impact major asupra României.

O prioritate va fi sprijinirea universităților europene, adică universități care să aibă campusuri și resurse în mai multe state membre prin alianța formată din mai multe instituții educaționale și care să permită tinerilor, studenților să aibă experiență educațională nu doar la ei acasă sau nu doar plecând din țara lor și studiind în altă în altă parte, ci fiind mobili semestru cu semestru, modul cu modul, în mai multe instituții educaționale, parte a acestui concept de universitate europeană.

Diploma europeană este, de asemenea, o temă foarte importantă pe agenda Roxanei Mînzatu. Aceasta va permite, practic, recunoașterea diplomelor universitare pe tot teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, Roxana Mînzatu vrea continuarea instrumentului de sprijin denumit Fondul Social European, ca un instrument puternic de sprijinire a persoanelor vulnerabile. Totodată, ea va coordona Fondul Social pentru Climă, prin care România va primi 6 miliarde de euro.

Așa cum spuneam, coordonez o finanțare care pentru români înseamnă mult și pentru europeni. Sunt banii pe care-i folosim în combaterea abandonului școlar. Sunt vouchere pe care le plătim pentru familiile nevoiașe pentru a-și plăti facturile crescute la energie electrică sau pentru a-și putea procura alimente, vouchere de sprijin pentru România.

Voi veni și cu Fondul Social pentru Climă, un instrument care va sprijini în mod special persoane, gospodării, firme și persoane juridice care sunt afectate de ceea ce numim sărăcie energetică, o creștere a prețurilor cu energia, cu utilitățile. Este un fond pe care cred că România, dacă îl cheltuiește foarte inteligent, cu care putem proteja o bună parte din populație și din economie în anii ce vin”, a subliniat Roxana Mînzatu.

(PHOTO: Confirmation hearing of Roxana MÎNZATU, European Commissioner-designate for People, Skills and Preparedness © European Union 2024 – Source : EP)