Skip to main content

Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) a depus la Ministerul Energiei un proiect de înființare în Valea Jiului, cu fonduri europene, a unui centru de reconversie profesională a minerilor în specialiști în industria eoliană. Circa 500 de noi profesioniști ar putea fi formați anual în acest sector, care se confruntă cu deficit de personal nu doar în România, ci pe plan global, în contextul transferului de la resurse fosile spre regenerabile. 

Costul înființării centrului profesional este evaluat la circa 10 milioane de euro. Până la 500 de specialiști în instalarea, operarea, mentenanța și service-ul turbinelor eoliene ar putea fi formați aici anual. Durata proiectului este de 10 ani, în perioada 2020 – 2030, interval în care vor putea fi pregătiți 5.000 de noi tehnicieni în industria eoliană.

„Vrem să facem școala în Valea Jiului, dar îi vom trimite pe cursanți în stagii de training în Dobrogea. Vor învăța cum e o turbină Vestas, GE, Gamesa, Siemens etc. Pentru pregătirea tehnică, o să îi implicăm pe specialiștii de la Monsson Group, care are deja o școală de acest tip în Constanța”, a declarat, pentru NewsEnergy, Adrian Borotea, vicepreşedinte al Consiliului Director al RWEA.

El a explicat că piața locală se confruntă cu un deficit de specialiști pe această zonă, pentru că fiind boom de construcții de parcuri eoliene în Europa, mulți specialiști pleacă din țară pentru salarii mai mari.

De câți „navigatori eolieni” e nevoie

Sebastian Enache, Business Development Manager în cadrul Monsson Group, a explicat, pentru NewsEnergy, că necesarul la nivel global de specialiști pe zona de operare, mentenanță și service în industria eoliană crește cu 20-30% anual, dată fiind evoluția capacității eoliene instalate.

„În medie, e nevoie de 3 oameni la 10 turbine. Cererea e foarte mare peste tot în lume, a declarat acesta.

El a adăugat că, la cei circa 3.000 MW eolieni instalați în România, respectiv circa 1.100 de turbine, există circa 300-400 de tehnicieni (windtechs). Aceștia lucrează direct pe teren, unde e amplasată ferma eoliană, așadar una dintre cerințele jobului este să lucreze un timp departe de casă. 

„Noi le zicem <<navigatori eolieni>>, fiindcă lucrează pe proiect o lună, două, trei în străinătate, apoi se întorc acasă, unde mai stau un timp și apoi pleacă iar” , a mai spus Sebastian Enache.

Potrivit acestuia, un „navigator eolian” câștigă 1.500 – 3.500 de euro net pe lună în străinătate. În România, salariul oferit este de 2.500 – 10.000 lei, în funcție de expertiză.

Conform anunțurilor de recrutare găsite de NewsEnergy, un manager de instalare parc eolian este recrutat pentru 700 – 900 de dolari pe zi în Australia (detalii AICI). Un manager care să coordoneze parcuri eoliene offshore poate câștiga 80.000 – 90.000 de euro/an în Franța (detalii AICI). Și Marea Britanie caută tehnicieni pe această zonă (detalii AICI).

Centru regional de pregătire la Constanța

Tehnician turbine eoliene - sursa: RESS (Facebook)

Tehnician turbine eoliene – sursa: RESS (Facebook)

Reprezentantul Monsson a adăugat că nicio universitate din România nu pregătește specialiști în energie eoliană, deși avem peste 3.000 MW instalați. În schimb, pe zona de energie nucleară, unde avem o capacitate de 1.400 MW, avem trei universități care pregătesc specialiști.

„Centrul nostru de pregătire – Renewable Energy School of Skills (RESS) – preia absolvenți de școli profesionale, liceu sau universități de studii tehnice și îi reprofesionalizează. Cursurile noastre sunt recunoscute de către toți producătorii de turbine eoliene din lume. Suntem cel mai mare centru de pregătire din Sud-Estul Europei, vin la noi cursanți din țările vecine. Cel mai apropiat centru e în Polonia”, a mai spus Sebastian Enache.

În funcție de modul și de gradul de specializare dorit, un curs durează între 1 și 6 luni.

  • El a adăugat că, după lansarea ideii de înființare a unui centru de pregătire tehnicieni turbine eoliene în Valea Jiului, a primit numeroase reacții pozitive din zonă, de la oameni dornici să se înscrie.  

Proiectul a fost depus la Ministerul Energiei, care va face o selecție a proiectelor primite și va trimite lista finală la Bruxelles până la finele lunii iunie.

În total, în 2018 s-a ajuns la 189 GW instalați în centrale eoliene în Europa: 170 GW onshore și 19 GW offshore. Capacitatea cumulată a crescut cu 6% comparativ cu anul precedent. Germania rămâne țara cu cea mai mare capacitate instalată din Europa (59,3 GW).

(Sursă fotografii: Renewable Energy School of Skills – Facebook) 

ARTICOLE SIMILARE:

Statul vrea să acorde noi subvenții majore pentru regenerabile, deși tehnologiile s-au ieftinit substanțial

1 din 10 KWh consumați anul trecut în România a fost din surse eoliene de energie

EXCLUSIV: România va avea, în curând, prima cooperativă de energie verde

Am dat subvenții uriașe pentru regenerabile, dar am creat locuri de muncă în alte țări

Arabia Saudită vrea să devină cel mai mare producător de energie fotovoltaică din lume