Skip to main content

Peste jumătate din populația lumii trăiește acum în orașe, iar numărul persoanelor din mediul urban este așteptat să se dubleze până în 2050. În timp ce urbanizarea ridică provocări importante, orașele pot fi totuși motoarele pentru dezvoltarea durabilă, subliniază Organizația Națiunilor Unite (ONU), cu ocazia Zilei mondiale a orașelor, marcată în fiecare an pe 31 octombrie.

Sub sloganul general „Better City, Better Life’”, tema zilei din 2019 este „Changing the world: innovations and better life for future generations”, cu focus pe rolul tehnologiei și al tinerilor în construcția orașelor durabile.

  • Astfel, cele patru teme-cheie ale discuțiilor de astăzi au fost: „Cities 4 Sustainable Development Goals (SDGs)”, „Cities 4 Climate Action”, „Cities 4 Communities”, and „Cities 4 the Future”, se arată într-un comunicat al ONU.

Principalele obiective ale acestei zile sunt: creşterea gradului de conştientizare a modului în care inovaţiile digitale pot fi utilizate pentru furnizarea serviciilor urbane în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii şi, totodată, a mediului urban; relevarea noilor tehnologii care pot crea oraşe mai inclusive; prezentarea oportunităţilor de producere a energiei regenerabile în oraşe; explorarea modului în care noile tehnologii pot încuraja incluziunea socială în oraşe.

Zonele urbane realizează până la 80% din consumul global de energie

Conform estimărilor ONU, orașele generează peste 80% din PIB-ul global. De asemenea, zonele urbane realizează între 60 și 80% din consumul total de energie, deși ocupă doar 3% din suprafața planetei, și sunt responsabile pentru trei sferturi din emisiile de gaze cu efect de seră.

În abordarea acestor elemente pro și contra, ONU a militat pentru un model de dezvoltare „centrat pe oameni” și vrea să „reumanizeze” orașele în fața trendurilor care le afectează, de la creșterea populației, schimbările demografice și riscul crescut al dezastrelor indus de schimbările climatice.

„Alegerile care vor fi făcute în infrastructura urbană în deceniile următoare…vor avea o influență decisivă asupra curbei emisiilor. Într-adevăr, orașele sunt locul unde bătălia climatică va fi în mare parte câștigată sau pierdută”, a explicat Secretarul General al ONU António Guterres, într-o declarație făcută prin purtătorul de cuvânt.

El a adăugat că, de la transportul public electric la regenerabile și sisteme mai bune de management al deșeurilor, orașele sunt „huburi ale inovării și creativității, iar tinerii preiau comanda”.

Ziua mondială a oraşelor a fost stabilită la 27 decembrie 2013, de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia A/RES/68/239 și a fost sărbătorită începând din 2014.

ARTICOLE SIMILARE:

Enel a început să fabrice panouri fotovoltaice bifaciale, care produc cu 30% mai multă energie

Primul oraș din România care va avea autobuz autonom, fără șofer

Ofertă: Mașină electrică la pachet cu stație de încărcare și contract de energie verde

Săptămâna Europeană a Mobilității. Topul celor mai prietenoase 10 orașe europene pentru bicicliști

Cluj-Napoca, orașul cu cea mai mare flotă de autobuze electrice din România