Constructorul auto american Ford lansează astăzi, la Craiova, producţia noului Puma, primul vehicul hibrid construit în România, o investiţie de 200 de milioane de euro, a transmis compania.
„Ford marchează astăzi începutul producţiei de serie a noului Ford Puma la uzina de ultimă generaţie din Craiova, pentru a răspunde cererii clienţilor din segmentul cu cea mai rapidă creştere din industria auto. Oferit cu tehnologia avansată de propulsie electrică EcoBoost Hybrid de 48 de volţi, noul crossover compact inspirat din gama SUV-urilor este primul vehicul hibrid fabricat în România”, se precizează în comunicat, citat de Agerpres.
Recrutare pentru circa 1.700 oameni
Pentru a susţine producţia noului model Puma, Ford a demarat anul trecut un amplu proces de angajare a aproximativ 1.700 de oameni şi a investit aproximativ 200 de milioane de euro în uzina sa din Craiova. Investiţia totală a Ford la Craiova se ridică la aproximativ 1,5 miliarde euro de la preluarea uzinei în 2008.
- Nu este necesară conectarea vehiculului la o sursă de alimentare externă, deoarece bateria de 48 de volți care alimentează motorul electric este reîncărcată în timp mersului. Frânarea regenerativă funcționează prin redirecționând energia din timpul frânării, înapoi către bateria motorului hibrid.
Pe lângă tehnologia de motorizare mild-hybrid, Ford Puma dispune de un spaţiu de încărcare de 456 litri, inclusiv Ford MegaBox. Totodată noul model produs la Craiova vine cu tehnologii de siguranță precum Tempomatul Adaptiv cu Oprire-Pornire (Adaptive Cruise Control with Start & Stop), Sistemul de recunoaştere a indicatoarelor rutiere (Speed Sign Recognition) şi Sistemul de centrare pe mijlocul benzii (Lane Centring).
„Este o mare realizare pentru noi să producem aici, la Craiova, nu numai cel mai avansat vehicul din punct de vedere tehnologic fabricat vreodată în România, ci şi primul cu tehnologie hibridă integrată. Aş dori să mulţumesc tuturor angajaţilor noştri pentru toată munca lor şi pentru tot ceea ce fac zi de zi pentru compania noastră”, a afirmat Ian Pearson, preşedintele Ford România.
Printre variantele distinctive se numără sportivul Puma ST-Line inspirat din gama Ford Performance şi eleganta variantă Puma Titanium X – prezentată pentru prima dată luna trecută la Salonul Auto de la Frankfurt, Germania.
Ford România are în prezent aproximativ 6.000 de angajaţi care, pentru prima dată de la preluarea uzinei din Craiova în 2008, vor fabrica în paralel două vehicule.
Ford mizează pe electric
Noul Ford Puma este unul dintre cele 17 vehicule electrificate pe care Ford le va lansa în Europa până în 2024, din care 8 vor fi lansate în anul 2019. La începutul acestui an, Ford a anunţat că fiecare nou autoturism pe care îl va lansa va include o opţiune electrificată – mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid sau full-electric – oferind una dintre cele mai cuprinzătoare game de opţiuni electrificate pentru clienţii europeni.
- Producătorul american se aşteaptă ca motoarele electrice să reprezinte mai mult de jumătate din vânzările de autoturisme ale companiei până la sfârşitul anului 2022.
Ford Puma a fost dezvăluit la sfârşitul lunii iunie a acestui an şi se alătură gamei extinse de SUV-uri şi de crossovere Ford din Europa, inclusiv Fiesta Active, Focus Active, EcoSport, Kuga, Edge şi noul Explorer Plug-In Hybrid. Modelul va fi disponibil spre vânzare la sfârşitul acestui an şi va fi comercializat pe toate pieţele europene Ford.
Sursa foto: Ford.ro
ARTICOLE SIMILARE:
Valeo: În 10 ani, două din zece mașini vor fi electrice, restul vor fi hybride
Poți încărca o mașină electrică în ploaie? 5 mituri demontate despre autovehiculele electrice
Cum încurajează statele europene dezvoltarea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice
NEXT-E în România: călătorie 100% electrică pe trei coridoare auto, până în 2020. Care sunt acestea
Cluj-Napoca, orașul cu cea mai mare flotă de autobuze electrice din România