Skip to main content

În ultimele luni, sectorul energetic a suferit un dublu șoc: din cauza pandemiei COVID-19 și a perturbării pieței petrolului pe fondul prăbușirii cererii și al surplusului de ofertă. Potrivit estimărilor PwC din cadrul raportului ”PwC Power Utilities Future of Industries”, care are la bază datele Agenției Internaționale pentru Energie pentru 2020 (IEA), șocul cererii de energie din 2020 este cel mai mare din ultimii 70 de ani. În același timp, se anticipează că cererea globală de energie va scădea cu 6% în acest an, de șapte ori mai mult decât în criza financiară din 2009.

Recesiunea globală cauzată de restricțiile prelungite privind circulația oamenilor, bunurilor și activitatea socială și economică vor avea un impact semnificativ și asupra investițiilor în energie, care se estimează că se vor reduce cu 20% în acest an, potrivit unui comunicat al PwC România.

Ca răspuns la prăbușirea prețului petrolului și la continuarea incertitudinii prețurilor, OPEC a anunțat cea mai mare reducere a ofertei din lume, de 10 milioane de barili pe zi, însă este doar o măsură pe termen scurt. Chiar dacă există șansa unei recuperări economice în formă de V, șocul pandemiei asupra comportamentului viitor nu poate fi ignorat. Astfel că, trebuie luate în calcul toate scenariile posibile: o recuperare mai lentă în formă de U sau o recesiune mai lungă în formă de L, care vor avea implicații mai profunde. Indiferent ce va urma, lumea va fi diferită și companiile trebuie să se pregătească pentru noua normalitate.

  • Toate componentele lanțului valoric din energie sunt afectate – companii din amonte, midstream, aval și companii de servicii. Pe lângă implementarea măsurilor de siguranță COVID-19, companiile trebuie să acționeze toate pârghiile tradiționale în caz de declin, cum ar fi reducerile cheltuielilor de capital și conservarea numerarului. În același timp, strategiile viitoare de achiziții și de atenuare a riscurilor vor trebui să se bazeze pe analiza eficientă a tuturor scenariilor și a evoluției cererii. Este posibil ca producătorii cu costuri ridicate să fie nevoie să meargă mai departe și să ia în considerare parteneriate sau fuziuni care să le permită reducerea bazei de costuri.

Astfel, pentru companiile din sectoarele energiei, utilităților și resurselor va fi vitală combinarea unei planificări eficiente a scenariilor cu o examinare a modului în care evoluțiile diferite ar putea afecta afacerile lor pe termen scurt, mediu și lung. De asemenea, pe fondul noilor comportamente de călătorie, de muncă și de consum ale consumatorilor și accelerării digitalizării serviciilor, companiile au nevoie de strategii pentru a răspunde acestor schimbări.

Impactul asupra mix-ului energetic

  • Impactul crizei generate de COVID-19 este resimțit pe toate palierele sectorului energetic, de la alimentarea cu combustibil și la eficiență, cu implicații serioase pentru securitatea energetică și tranziția către energia curată.

Industria se îndepărtează tot mai mult de utilizarea combustibililor fosili și se îndreaptă către surse regenerabile. Cărbunele va înregistra cel mai mare declin de la cel de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, o schimbare perturbatoare va avea loc și în mobilitatea vehiculelor electrice cu baterii, care înlocuiesc deja autovehiculele pe bază de gaz și diesel. Apoi există „hidrogen verde”, care folosește energie regenerabilă pentru a extrage hidrogenul din apă prin procesul de electroliză.

Energia nucleară este mai puțin afectată de măsurile de blocare, în timp ce sursele regenerabile sunt singurele aflate în creștere în 2020. Astfel, energia solară, eoliană, maree și geotermală își majorează ponderea în mixul energetic global.

Pârghiile și strategiile cheie câștigătoare în lumea post-criză

Accelerarea agendei digitale poate oferi „mai multe servicii la costuri mai mici” și poate îmbunătăți eficiența întreținerii și a operațiunilor. Construirea unor platforme digitale integrate care să permită interacțiunea perfectă între diverși actori poate constitui un punct de pornire pe piața emergentă a serviciilor energetice din aval și astfel accesul la noi modele de a genera venituri. Și nu în ultimul rând, inovația poate oferi produse și servicii moderne, care implică tehnologii precum realitatea virtuală / augmentată pentru a crea o soluții energetice integrate.

  • Investițiile viitoare în tranziția energetică depind de acțiunile guvernamentale: guvernele ar putea alege să nu cheltuiască pe surse regenerabile, dar să favorizeze companiile să o facă prin stimulente economice. Mai mult, companiile din petrol și gaze, care au făcut investiții mari pe piețele de energie și utilități la nivel mondial în ultimul deceniu, ar putea continua această tendință de investiții, în special în sectorul regenerabilelor, determinată de necesitatea diversificării portofoliului.

Pandemia de coronavirus a accelerat transformarea industriei energetice, iar singura întrebare pentru liderii din acest sector este dacă vor lua măsurile necesare pentru a-și transforma și a-și asigura securitatea companiilor în noua normalitate.

ARTICOLE SIMILARE:

ANRE: Efectele pandemiei se vor vedea și în facturile la energie

Avertisment OMS: Al doilea val, mai mortal, al coronavirusului va lovi Europa în această iarnă

Studiu EY: Sectorul energiei regenerabile dă semne că-și revine rapid, în pofida impactului COVID-19

Analiză PwC: Industria energetică și coronavirusul. Adaptarea strategiilor la noua normalitate

INTERVIU // Corneliu Bodea, Adrem: Industria energetică va fi pe locul trei ca impact negativ după turism și transporturi, din cauza COVID-19