O aeronavă a companiei aeriene KLM alimentată cu combustibil sintetic a transportat luna trecută pasageri din Amsterdam la Madrid, fiind primul zbor din lume operat cu kerosen sintetic, au anunţat luni Guvernul olandez şi operatorul aerian, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Dezvoltarea şi implementarea alternativelor sintetice şi a biocombustibilului sunt văzute ca esenţiale pentru eforturile pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în aviaţie.
Avionul KLM a folosit un mix obişnuit de combustibil cu 500 de litri kerosen sintetic produs de Royal Dutch Shell cu dioxid de carbon, apă şi surse de energie regenerabile, alături de combustibilul obişnuit pentru alimentarea aeronavei, se arată în comunicat.
„O industrie aviatică mai sustenabilă reprezintă o provocare crucială pentru toţi. Astăzi, cu acest zbor, pentru prima dată în lume, intrăm într-un noul capitol al aviaţiei„, a afirmat ministrul olandez al Infrastructurii, Cora van Nieuwenhuizen.
„Combustibilul sustenabil va avea probabil cea mai mare contribuţie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul noilor flote de aeronave. Tranziţia de la combustibilii fosili la alternative durabile este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă industria”, a apreciat Pieter Elbers, şeful KLM, divizia olandeză a companiei aeriene Air France KLM.
Sursa foto: Pixabay
ARTICOLE SIMILARE:
Endesa vrea să investească 2,9 miliarde euro în 23 de proiecte de hidrogen verde în Spania
Terra Carta: Prințul Charles îndeamnă companiile să pună planeta pe primul loc
ABB deschide un nou centru global de cercetare și dezvoltare în domeniul mobilității electrice