Statul trebuie să pună un „zid chinezesc” între rolul său de acționar major în sectorul energetic și cel de reglementator, moderator al pieței, pentru că această dualitate strică. Unul dintre efecte este lipsa de consistență și capacitate de a implementa strategii, a declarat, în cadrul emisiunii Energy Trends realizată de EM360 Studio, Corneliu Bodea, CEO Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE).
„Pe de o parte, vreau să implic niște politici care să asigure un preț al energiei acceptabil pentru economie și populație, pe de altă parte doresc să îmi maximizez veniturile prin profiturile pe care le am în acțiuni. Trebuie pus un zid chinezesc în această dualitate, astfel încât să dea drumul pieței să creeze”, a afirmat Corneliu Bodea.
Invitat la emisiunea Energy Trends pentru a analiza oportunitățile de dezvoltare pe care mediul de afaceri local și sectorul energetic, în special, le au în contextul tranziției energetice, Corneliu Bodea s-a arătat optimist că mediul economic din România are șansa să se înscrie bine în această tranziție.
Una dintre explicații este faptul că avem oarecum „avantajul celui rămas în urmă”, dar și un „avantaj câștigat, din păcate, din cauza impredictibilității și lipsei de stabilitate care a dominat mediul economic din România”, ce a condus la o „capacitate de adaptabilitate la condiții oarecum adverse”.
În plus, Corneliu Bodea, CEO Adrem și președintele CRE, a afirmat că „ceea ce trăim astăzi este efectul unor decizii greșite din trecut și efectul unei lipse de decizii din trecutul apropiat și prezent”.
Ce se va întâmpla? „Vom plăti scump aceste greșeli. Și cred că ar putea să ducă la o încetinire a creșterii de PIB în următorii ani din cauza efectului creșterii costului cu energia”, a punctat acesta.
Totuși, există oportunități generate de această situație de criză. Care sunt acestea și ce condiție trebuie să îndeplinim obligatoriu pentru a ne putea atinge țintele asumate în procesul de tranziție energetică? Aflați urmărind dezbaterea pe larg:
***
Energy Trends este un demers mediatic al EM360, derulat în parteneriat media cu NewsEnergy.ro, ce își propune să contribuie la efortul tuturor părților interesate de a defini un roadmap pentru tranziția energetică a României, de a seta niște obiective pe care România trebuie să și le asume pentru a avea o tranziție energetică adecvată. Printre temele dezbătute alături de invitați, ne dorim să identificăm pașii pe care ar trebui să îi facem, astfel încât să realizăm o tranziție optimă și justă, menținându-ne/sporindu-ne competitivitatea, implementând tehnologiile moderne și dezvoltând pe orizontală industria.
DIN ACEEAȘI SERIE:
ENERGY TRENDS – Sectorul energetic trebuie transformat. Nu mai avem timp doar pentru declarații
ENERGY TRENDS – Zoltan Nagy-Bege, ANRE: Primăriile nu vor mai putea subvenționa prețul gigacaloriei