Skip to main content

La nivelul anului 2020, temperatura medie globală a crescut cu circa 1.2°C comparativ cu perioada preindustrială (ultima jumătate a secolului al XIX-lea), potrivit unui raport preliminar al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), creșterea fiind mai mare la nivel european. De ce ar trebui să fim îngrijorați de aceste creșteri ale temperaturilor medii, care la prima vedere par nesemnificative? Pentru publicul larg, adesea, o creștere relativ redusă a temperaturilor în termeni absoluți, ori nu înseamnă prea mult, ori nu se înțelege semnificația acestei creșteri. S-ar putea să vă întrebați: „De ce să-mi pese dacă temperaturile cresc cu încă un grad sau două? Temperaturile cresc și scad tot timpul. Ce mai contează?” Sunt, însă, multe motive care să ne conștientizeze asupra pericolului încălzirii globale și să ne facă mai responsabili, până la urmă, mai ales la nivel individual, se arată într-o nouă analiză publicată de InfoClima.

„Deși nu par mari, schimbări de doar câteva grade Celsius în profilul temperaturilor medii și extreme pot avea un impact major asupra bunăstării individuale și a sustenabilității ecosistemelor. În acest sens, este extrem de relevantă o paralelă cu anatomia umană. Astfel, există un consens că temperatura medie a unui adult sănătos este de aproximativ 37°C.

Ar fi absurd să întrebăm pe cineva care suferă de febră de 38,3°C dacă contează câteva grade în plus față de temperatura normală, din moment ce organismul uman este construit pentru a funcționa optim la o anumită temperatură. Similar cu organismul uman, o schimbare de câteva grade poate cauza o serie de probleme majore, atât la nivelul ecosistemului planetar, cât și la nivel individual, pentru fiecare dintre noi, se arată în analiza publicată de InfoClima.ro, din care redăm integral și pasajele de mai jos:

Impactul socio-economic

În context socio-economic putem vorbi despre o serie de schimbări care vor influența productivitatea, bunăstarea și viața umană în ansamblu. Un prim impact pe care îl vom putea

Incalzire globala, schimbari climatice - Pixabay

Incalzire globala, schimbari climatice – Pixabay

simți direct este creșterea temperaturilor extreme.

Raportul IPCC estimează că temperaturile extreme de pe continente vor depăși temperatura medie globală, cu diferențe substanțiale de la un loc la altul. Majoritatea regiunilor terestre se vor confrunta cu mai multe zile fierbinți și valuri de căldură, în special în spațiile continentale tropicale și subtropicale, dar și în regiunile temperat-continentale – în care se încadrează și țara noastră.

  • La o încălzire de 1,5°C, aproximativ 14% din populația Pământului va fi expusă la valuri de căldură severe cel puțin o dată la cinci ani, în timp ce, la o creștere a temperaturilor medii cu 2°C, această valoare aproape se triplează (37%).

Conform scenariului prezentat de IPCC, la o încălzire de 1,5°C vom avea de două ori mai multe metropole afectate, comparativ cu numărul actual, expunând încă 350 de milioane de oameni până în 2050 stresului termic.

  • La încălzirea de 2°C valurile de căldură mortale pe care le experimentau mai rar anumite țări ale Europei ar putea deveni aproape anuale.

Ultimul deceniu, cel mai călduros din istoria măsurătorilor

Tendința semnificativă de creștere globală a temperaturilor din ultima perioadă de timp este, de departe, cel mai evident aspect care însoțește schimbările climatice. Cele mai semnificative creșteri au fost evidențiate după anii ‘80 și, în special, în ultimul deceniu. Astfel, conform OMM, anii 2016, 2019 și 2020 sunt cei mai călduroși de când se efectuează observații meteorologice, iar ultimul deceniu este, de departe, cel mai călduros din istoria măsurătorilor.

Încălzirea planetei continuă: 2020 închide cel mai cald deceniu măsurat vreodată – ONU

Creșterea puternică a temperaturii aerului din ultimele decenii nu a ocolit nici țara noastră, anul 2019 fiind cel mai călduros din 1900 încoace, în conformitate cu informațiile furnizate de reprezentanți ai Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

  • Datele istorice furnizate de ANM arată că, în ultimii 60 de ani (perioada 1961-2019), temperatura medie la nivelul întregii țări a crescut cu 2,41°C , creșterea fiind semnificativ mai mare în anotimpul de vară. Aceste date sunt în conformitate cu mai multe studii recente care au analizat evoluția și tendința temperaturilor la nivel național.

Citiți AICI analiza completă realizată de Dr. Viorel Arghius, Lector doctor în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE:

O nouă strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice, adoptată astăzi

GALERIE FOTO // Protejează ceea ce iubești! 16 pași pentru a-ți reduce amprenta de carbon

InfoClima: Justiția climatică – ce înseamnă, ce implică și de ce e relevantă pentru România?