Astăzi a început înscrierea persoanelor fizice pentru unul dintre cele mai solicitate programe de finanțare pentru prosumatori, Casa Verde Fotovoltaice, derulat de Administrația Fondului de Mediu (AFM). Așa cum era de așteptat, concurența pentru subvențiile de până la 20.000 lei de persoană este foarte ridicată. În primele 4 ore au fost alocate mai mult de o treime din sumele disponibile, iar în regiunea Oltenia sumele au fost epuizate, scrie energiaTa.org.
- Sumele sunt rezervate, urmând ca fiecare dosar, cu finanțarea aferentă, să fie aprobat de către AFM.
Înscrierea persoanelor fizice se face de către instalatori în aplicația informatică conform manualului de utilizare. La nivel național sunt aproximativ 260 de instalatori. Lista acestora a fost publicată pe 26 august și o găsiți AICI.
Când se va relua accesul la aplicația informatică
În mod suprinzător, AFM a întrerupt încă din prima zi accesul la aplicația informatică.
„Pentru efectuarea unor analize asupra modului de funcționare a înscrierii persoanelor fizice în cadrul Programului denumit generic Casa Verde Fotovoltaice, aplicația informatică nu va fi disponibilă începând din data de 10 septembrie, ora 16.30. Accesul în aplicație, pentru înscrierea persoanelor fizice în Program, se va relua în cel mai scurt timp, după finalizarea analizelor efectuate”, a anunțat AFM, pe pagina programului.
Până la ora publicării acestui articol, accesul nu a fost reluat.
Programul derulat de Administrația Fondului pentru Mediu finanțează până la 90% din suma eligibilă pentru montarea și instalarea panourilor fotovoltaice.
- Între 26 august și 6 septembrie a avut loc semnarea contractelor între persoanele fizice cu instalatorii validați de AFM, iar astăzi, la ora 10:00, a început înscrierea în aplicație a beneficiarilor de către instalatori. Perioada de înscriere se întinde până la epuizarea tuturor fondurilor disponibile, bugetul total fiind de 656 milioane lei.
Sumele alocate regiunilor în cadrul Programului, destinate înscrierii solicitanților, sunt următoarele:
1. Regiunea Bucureşti-Ilfov – 80.000.000 lei;
2. Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui – 81.980.000 lei;
3. Regiunea Sud Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea – 68.300.000 lei;
4. Regiunea Sud Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman – 72.880.000 lei;
5. Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea – 53.240.000 lei;
6. Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş – 52.200.000 lei;
7. Regiunea Nord Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş – 65.540.000 lei;
8. Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – 62.880.000 lei.
Etapele următoare ale programului, conform Ghidului de finanțare, sunt următoarele:
– înscrierea solicitanţilor, rezervarea sumelor aferente finanţării şi aprobarea solicitanţilor;
– obţinerea ATR şi încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă;
– implementarea proiectului;
– decontarea şi plata sumelor solicitate de către instalatorii validaţi;
– monitorizarea beneficiarilor finali
Detalii mai multe despre program găsiți pe site-ul energiaTa.org. Ghidul complet de finanțare, în formă actualizată, îl găsiți AICI.
ARTICOLE SIMILARE:
OPCOM a publicat prețul energiei pe care prosumatorii îl pot încasa în acest an