Skip to main content

În contextul în care amprenta de carbon crește de la un an la altul, iar resursele naturale disponibile pentru un an de zile se consumă de două ori mai repede, nevoia de soluții sustenabile este mai stringentă ca oricând. Consorțiul format din Impact Hub Bucharest, The Climate Vertical din România și Innovation Starter din Bulgaria, cu sprijinul EIT Climate KIC, dezvoltă Black Sea ClimAccelerator, un program de accelerare pentru startup-urile green și soluții de ecoinovare.

Pentru a afla mai multe despre acest program, Daniel Matei (foto) – Business Development Manager Impact Hub Bucharest – ne-a răspuns la câteva întrebări:

Povestiți-ne puțin, vă rog, despre Black Sea ClimAccelerator și despre asocierea cu EIT Climate-KIC, parte a Institutului European pentru Inovare şi Tehnologie (EIT), cea mai mare instituție a UE în inovare.

ClimAccelerator este programul care duce startup-urile care adresează schimbările climatice de la idee la scalare, și de la prototip la atragere de investiții. În cadrul său am inclus intervenții customizate pentru nevoile de dezvoltare care apar în primii ani de activitate ale companiilor. Organizăm acest program ca parte a unui consorțiu format din Impact Hub Bucharest și The Climate Vertical din România și Innovation Starter din Bulgaria cu sprijinul EIT Climate KIC.

În afară de coordonarea acestui program, Impact Hub Bucharest este parte din consorțiul de organizații care reprezintă începând cu acest an EIT Climate-KIC Romania Hub. Din acest rol, vom comunica oportunitățile EIT, vom fi punct de contact pentru organizațiile interesate de activitatea sa și vom desfășura o serie de activități de comunicare și mediatizare a problemelor de mediu.

Suntem foarte mândri de această colaborare și de proiectele pe care le vom susține din această poziție, mai ales că avem șansa să ne implicăm în rezolvarea unor probleme stringente pentru generația noastră – iar aceasta este de altfel și misiunea noastră ca organizație.

Cum ajută acest program la dezvoltarea startup-urilor verzi și a soluțiilor ecoinovatoare din România?

Black Sea ClimAccelerator este în același timp o școală de business, un accelerator de creștere, o platformă de conectare la investitori și o sursă de finanțare. Este un program complex, care răspunde unor nevoi foarte concrete afacerilor în diverse stadii incipiente: workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și pregătire pentru investiții, mentorat individual, sesiuni de pitching, peer sharing, evenimente internaționale și, nu în ultimul rând, o finanțare totală de 300.000 euro.

Ce tipuri de proiecte căutați pentru înscrierea în acest program?

Pentru programul pe care îl demarăm în această toamnă, căutăm afaceri pentru 3 categorii:

Categoria 1 – Early stage – startupuri care au o idee și sunt în stadiul incipient. Ele vor primi un grant în valoare de 5000 de euro oferit de EIT Climate KIC și vor beneficia de workshop-uri de modelare de business și validare a soluției pe piață. Startup-urile sau echipele trebuie să aibă o firmă înființată la momentul primirii grant-ului.

Categoria 2 – MVP startupuri care au un prototip validat cu clienți. Acestea vor primi un grant de 20.000 de euro oferit de EIT Climate KIC și vor participa la workshop-uri pe teme de marketing și vânzări, management financiar, HR și guvernanță, scalare a afacerii și vor beneficia de consultanță de specialitate în funcție de nevoile lor specifice.

Categoria 3 – Growthstartupuri cu soluții scalabile. Acestea vor beneficia de consultanță personalizată, pentru atragere de investiții și finanțări: înțelegerea terms sheet-urilor pentru investiții, identificare de oportunități de granturi la nivel local, cât și internațional, facilitare și venture management.

Într-un context în care schimbările climatice au devenit o amenințare globală, ce rol joacă ecoinovarea în combaterea încălzirii globale?

În combaterea încălzirii globale este nevoie ca instituții publice și regionale, alături de organizații private și mediul antreprenorial în ansamblu să își pună resursele laolaltă, pentru că măsurile luate să fie cu adevărat eficiente pe termen mediu și lung. În această paradigmă, rolul ecoinovării este acela de a dezvolta soluții agile, integrate, care să redeseneze industrii, modele de business și practici de consum.

În prezent, o bună parte din potențialul de inovare vine din zona startup-urilor, care pot să dezvolte și testeze rapid soluții utile și pentru actori care au poate o putere de inovare mai scăzută, însă forță legislativă sau financiară pentru a le folosi la întregul lor potențial. 

Care sunt principalele piedici în dezvoltarea antreprenoriatului verde/soluțiilor ecoinovatoare în România și ce soluții vedeți la acestea?

Una dintre piedici este reprezentată de educația pentru practici sustenabile și informarea completă și corectă în ceea ce privește impactul uman asupra mediului, respectiv a ceea ce stă în puterea noastră să schimbăm. Din fericire însă, în ultima vreme vedem această problemă adusă tot mai des în agenda publică.

O altă posibilă piedică este și existența unui număr limitat de programe care să sprijine această verticală – abia în ultimii ani am început să remarcăm o creștere a acestor inițiative. Cel mai probabil, și în anii care urmează vom vedea mai multe proiecte de acest tip, care să contribuie la dezvoltarea ecosistemului.

Cât de pregătită considerați că este piața locală pentru acest tip de afaceri verzi?

În piață există o arie vastă de nevoi care pot fi servite cu soluții sustenabile, verzi. Chiar dacă schimbarea poate fi însoțită și de sentimente de disconfort, unele modificări de comportamente se întâmplă pe măsură ce apare conștientizarea beneficiilor lor – exemple în acest sens pot fi transportul alternativ (trotinete electrice) sau apariția magazinelor Zero Waste. Aceste soluții devin tot mai populare.

La final, aș vrea să vă mai întreb ce recomandări aveți pentru antreprenorii locali care au idei ecoinovatoare, astfel încât să nu se teamă de greutăți și le pună cu succes în practică?

Antreprenoriatul este în bună parte un exercițiu de toleranță la incertitudine, așa că indiferent de industria în care activează vor simți presiunea acestui lucru. Un ”antidot” pentru ea e reprezentat de acțiune, chiar dacă e vorba de pași mici în direcția dorită. Un alt sfat este acela de a sta mereu la curent cu trendurile și inovațiile care apar la nivel regional și global – ele pot deveni oportunități pe piețe neacoperite încă sau pot avea aplicabilitate în industrii foarte diverse.

Nu în ultimul rând, un sfat este să se expună cât mai mult oportunităților de învățare – iar vestea bună e că una dintre acestea are termen de aplicare 15 septembrie.

  • Detalii despre programul Black Sea ClimAccelerator găsiți AICI.

SHORT BIO

Daniel Matei – Business Development Manager Impact Hub Bucharest

Daniel Matei este în echipa Impact Hub Bucharest de 10 ani și gestionează dezvoltarea relațiilor cu partenerii și construirea de punți între sectorul privat, cel public și mediul antreprenorial. Din acest rol a intensificat colaborările internaționale cu EIT Climate-KIC și a formalizat parteneriatul Impact Hub Bucharest – EIT Climate-KIC pe proiecte precum Black Sea ClimAccelerator, Climathon Bucharest și Climate Innovation Day.

 

ARTICOLE SIMILARE:

Scenariu pesimist: „coșmar climatic” în lunile de vară. Cum ar putea evolua clima României în următoarele decenii

UPDATE. Succes românesc de proporții la Bruxelles: Răzvan Nicolescu, în boardul EIT, cea mai mare instituție a UE în inovare

Apel din mediul privat: Ne trebuie o strategie de țară aliniată cu Green Deal, altfel ne planificăm eșecul!

Raport BNR: România trebuie să aibă o politică industrială cu accent pe agenda schimbărilor climatice

NewsEnergy.ro a devenit Ambasador al Pactului climatic european