Skip to main content

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a fost numit în conducerea Institutului European pentru Inovare şi Tehnologie (EIT), organism al UE care gestionează politica europeană în domeniul inovării, cu un buget de aproximativ 4 miliarde de euro pentru următorii 5 ani.

Razvan Nicolescu - sursa: Deloitte

Răzvan Nicolescu – sursa: Deloitte

Schimbările climatice, energia curată şi mobilitatea urbană sunt printre cele mai importante domenii de activitate ale EIT.

Numirea lui Răzvan Nicolescu în Consiliul Director al EIT reprezintă prima nominalizare a unui român în forul de conducere al acestei instituţii europene, fiind rezultatul final al unui complex proces de recrutare derulat de un panel independent de experţi.

Cei patru noi membri au fost numiți de către Comisia Europeană.

Forul de conducere al EIT stabileşte direcţiile strategice de acţiune ale instituţiei UE, fiind compus din profesionişti cu experienţă din domeniile inovării, tehnologiei şi mediului de afaceri.

Mandatul noilor membri ai Consiliului Director este de 4 ani.

În afară de Răzvan Nicolescu, alţi trei membri au fost numiţi de Comisia Europeană în Consiliul Director al EIT: Jan Figel (fost comisar european, vice-premier slovac și cel care a fost negociatorul principal în procesul de aderare a Slovaciei la UE), Janis Grevins (profesor universitar, Director al Riga Business School în cadrul Riga Technical University) şi Nora Khaldi (CEO al unei companii de biotech), se arată într-un comunicat al instituției europene, publicat astăzi.

Mariya Gabriel - sursa foto: https://audiovisual.ec.europa.eu/

Mariya Gabriel, Comisarul pentru Inovație și Cercetare – sursa foto: https://audiovisual.ec.europa.eu/

Sunt încântată că acești practicieni excepționali în inovație doresc să împărtășească experiența și cunoștințele lor valoroase pentru a conduce contribuția EIT la tranziția verde și digitală. Ei se alătură Consiliului Director într-o perioadă crucială, dat fiind că EIT începe să implementeze noua sa Agendă pentru Inovare Strategică 2021-2027, ce oferă mai multe oportunități pentru inovatori și antreprenori din UE de a lucra la soluții concrete pentru provocările sociale cu care ne confrutăm”, a declarat Mariya Gabriel, Comisar pentru Inovație și Cercetare, în comunicat.

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat nominalizarea lui Răzvan Nicolescu în forul de conducere al EIT. „Am încredere că EIT va beneficia de expertiza României în activitățile sale viitoare”, a declarat oficialul român.

Luminița Odobescu, Reprezentant Permanent al României la Uniunea Europeană, a scris, pe pagina sa de Facebook:

„Un nou succes al României la Bruxelles: Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, a fost numit membru în Consiliul de Conducere al Institutului European pentru Inovare și Tehnologie! Felicitări și multe realizări în noua calitate!

Europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat, la rândul său:

Cristian Busoi, europarlamentar

„Salut desemnarea lui Răzvan Nicolescu, fost ministru român al Energiei, în Board-ul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare (EIT), în urma unei competiții strânse, cu foarte mulți candidați. EIT este una dintre cele mai importante și avangardiste instituții ale Uniunii Europene, înființată în 2008 cu scopul de a ajuta inovarea, cercetarea și dezvoltarea, în Uniunea Europeană. În calitate de Președinte al Comisiei ITRE din Parlamentului European, îmi propun să continuăm buna colaborare cu Bord-ul EIT pentru atingerea obiectivelor europene comune în domeniul competitivității globale”.

Care este rolul EIT?

Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) este un organism al UE, creat de Uniunea Europeană în 2008 pentru a consolida capacitatea de inovare a Europei. EIT face parte din programul Horizon 2020, programul-cadru de cercetare și inovare al Uniunii Europene.

Institutul este o inițiativă unică a UE care stimulează inovarea în întreaga Europă, reunind întreprinderile, învățământul și cercetarea pentru a găsi soluții la provocări globale presante.

EIT este cea mai mare rețea de inovare din Europa, care reunește peste 1.000 de parteneri și stabilește legături între ei, potrivit datelor de pe site-ul instituției.

Răzvan Nicolescu: „Nu este o numire politică”

Răzvan Nicolescu a declarat astăzi că nominalizarea sa în Consiliul Director al EIT „nu este o numire politică și nici o funcție ce revenea României, ci este o poziție pe care un român a câștigat-o prin concurs, intrând în competiție cu mulți alți europeni”.

„Din acest motiv, vă încurajez să credeți în șansele voastre, pentru ca visele pe care le aveți să devină realitate. În ceea ce mă privește, nu poate fi ceva mai frumos decât să fiu în prima linie a unei mari organizații europene ce își propune să contribuie la schimbarea în bine a omenirii. Ca și în perioada (2010-2016) în care am fost la conducerea unei alte instituții europene (Agenția Europeană pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie), voi face tot ce pot pentru succesul EIT (#EITCommunity)”, a scris astăzi, pe pagina sa oficială de Facebook, Răzvan Nicolescu.

România, pe ultimul loc la fondurile atrase prin EIT

Totodată, el a atras atenția că, pe exercițiul financiar trecut, România a accesat doar 1,8 milioane euro din cele 2,4 miliarde administrate de EIT, ocupând, de departe, ultimul loc între țările UE.

„Pentru țara care a dat lumii, de curând, UiPath este foarte puțin. Sper ca numirea mea să fie un impuls pentru universități, institute de cercetare, startup-uri și firme românești să urmărească și să beneficieze de finanțările EIT care vor crește în anii următori, dar și de apartenența la cea mai mare rețea de inovare din Europa”, a subliniat fostul ministru.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost Partner and Energy & Resources Industry Leader la Deloitte, a înființat recent Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice. ONG-ul „își propune să ajute la o tranziție regională inteligentă către o economie sustenabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător”. Detalii, AICI.

NOTĂ: Articolul a fost actualizat marți, 04.05, cu declarațiile lui Răzvan Nicolescu. 

ARTICOLE SIMILARE:

Răzvan Nicolescu: România trebuie să își desemneze rapid un reprezentant pentru negocierile internaționale în domeniul schimbărilor climatice

RESInvest, program pentru dezvoltarea lanțului de producție în sectorul energiei regenerabile în România

Apel din mediul privat: Ne trebuie o strategie de țară aliniată cu Green Deal, altfel ne planificăm eșecul!

Finanțarea durabilă și taxonomia UE: Comisia Europeană a adoptat astăzi măsuri suplimentare