Skip to main content

Companiile E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat, parte a grupului Enel, vor instala până la finele anului peste 170.000 de contoare inteligente noi în zonele în care își desfășoară activitatea, prin intermediul unei investiții de peste 56 de milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro), potrivit unui comunicat de presă.

E-Distribuție Muntenia a programat pentru 2020 instalarea a aproximativ 80.000 de contoare inteligente în județele București, Giurgiu și Ilfov. E-Distribuție Dobrogea va instala aproape 41.000 de contoare inteligente în județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea, în timp ce E-Distribuție Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru aproximativ 50.000 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

„Nevoile clientului stau la baza tranziției energetice. Pentru a-i da puterea să facă mai mult cu energia pe care o folosește, contorul inteligent este obligatoriu, în timp ce digitalizarea s-a dovedit a fi de cea mai mare importanță în ultimele luni, întrucât cu toții a trebuit să ne adaptăm la o nouă paradigmă. Tranziția energetică promovează dezvoltarea sistemelor sustenabile, eficiente și a energiei curate, în timp ce contorul inteligent stă la baza rețelelor digitale ale viitorului”, a declarat Gino Celentano, directorul general al companiilor E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia.

Avantajele aduse de contorul inteligent

  • Citirea contoarelor de la distanță, care înlocuiește citirile de pe teren și estimările de consum;
  • Oferirea mai multor informații către clienți despre profilul lor de consum eficient de energie, promovând participarea lor activă la evoluția pieței de energie și utilizarea responsabilă a energiei;
  • Contoarele inteligente pot comunica, de asemenea, în timp real cu distribuitorul, permițând identificarea și remedierea mai rapidă și mai ușoară a defecțiunilor din rețea, îmbunătățind astfel fiabilitatea rețelei și calitatea serviciilor.
  • Mai mult decât atât, integrarea și optimizarea sistemelor de energie distribuită din surse regenerabile este stimulată cu ajutorul contoarelor inteligente, care pot înregistra separat energia consumată și energia injectată în rețea, contribuind astfel la sustenabilitatea și decarbonizarea sistemelor de energie electrică. Citiți mai multe despre beneficii AICI.

Până la sfârșitul anului 2020, aproape 900.000 de clienți ai companiilor românești de distribuție ale grupului Enel vor avea contoare inteligente. În perioada 2015-2020, investiția realizată de companiile de distribuție, parte a grupului Enel din România, în programul de contorizare inteligentă, ajunge la 51 de milioane de euro (aproximativ 240 de milioane de lei)

Companiile E-Distribuție au, împreună, cel mai mare număr de contoare inteligente instalate până acum în România, se mai arată în comunicat. Strategia grupului Enel este de a instala contoare inteligente tuturor celor 2,9 milioane de clienți de distribuție a energiei electrice din România.

ARTICOLE SIMILARE:

Cum îți poți personaliza sistemul fotovoltaic cu ajutorul Google Maps

Planul CE de ieșire din criză: O Europă verde, digitalizată și rezistentă, pentru noua generație

Contoarele inteligente, baza pentru tranziția spre sisteme energetice curate și eficiente

Cum va ști mașina de spălat să pornească singură, atunci când e mai ieftină energia. 7 beneficii-cheie ale contoarelor inteligente