Granturile și împrumuturile asigurate către statele UE prin instrumentul de redresare în valoare totală de 750 miliarde de euro (#NextGenerationEU) nu vor exclude finanțarea pentru infrastructura de gaze naturale sau autostrăzi, atât timp cât sunt parte a unei strategii naționale coerente de decarbonare, cu etape clare, au declarat oficiali europeni, citați de EurActiv.com.
Parlamentul European votează marți, 9 februarie, asupra Mecanismului de Redresare și Reziliență în valoare de 672,5 miliarde euro, pilonul central al planului UE de recuperare din criza cauzată de coronavirus (găsiți agenda de azi AICI).
Până acum, 18 state au depus deja la Comisia Europeană draftul Planului Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), o condiție pentru a accesa fondurilor europene.
În timp ce investițiile în cărbune și lignit vor fi cu certitudine excluse din fond, „situația pentru gaz va fi clar mai dificilă”, a explicat un oficial european, care a adăugat că „gazele naturale, în anumite regiuni ale UE sunt un combustibil necesar pentru tranziție”.
„Nu îți poți muta sistemul energetic vechi de la cărbune și lignit la regenerabile de pe o zi pe alta”, a mai explicat oficialul, făcând referire la Polonia, al cărui sistem de electricitate depinde în prezent în proporție de 80% pe cărbune. Gazele naturale emit în medie jumătate din cantitatea de dioxid de carbon a cărbunelui ars în termocentrale.
Comisia Europeană pregătește un „document de îndrumare” privind aplicarea așa-numitului principiu Do No Significant Harm (DNSH), care se aplică întregului fond. Sub această regulă, se va preveni direcționarea fondurilor UE în tehnologii poluante, considerate a fi dăunătoare mediului.
- Citiți AICI articolul complet publicat de EurActiv.com pentru mai multe detalii.
30,4 miliarde de euro pentru România
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) desfășoară în perioada 8 – 18 februarie dezbateri publice pe mai multe domenii specifice pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), printre care dezvoltarea durabilă a orașelor și tranziția verde.
- România va avea la dispoziție suma de 30,4 miliarde de euro, sub formă de fonduri nerambursabile și împrumuturi la dobânzi avantajoase, termenul până la care trebuie finalizate proiectele finanțate prin acest instrument fiind 2026. Conform draftului PNRR anterior, pus în dezbatere publică la finele anului trecut, sunt prevăzute și investiții în centrale noi pe gaze naturale sau extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale.
Data limită până la care statele membre pot transmite oficial către Comisia Europeană PNRR este 30 aprilie 2021.
ARTICOLE SIMILARE:
Dezbateri pentru actualizarea PNRR, din 8 februarie. Calendarul discuțiilor publice