Skip to main content

Ministerul Energiei schimbă, la câteva luni de la ultimele numiri, componența Consiliului de Administrație al Electrica, venind cu două propuneri noi. Una dintre ele este Ramona Ungur, care recent a fost aleasă, printr-o recrutare de fațadă, și în CA la Oil Terminal și ar fi susținută, potrivit informațiilor noastre, de Daniel Chițoiu, unul dintre liderii ALDE.

În piață se vehiculează că ar putea fi înlocuiți Gicu Iorga și Doina Dascălu, însă nu vor pleca acasă cu mâna goală. Dat fiind că aveau contract de mandat pe patru ani, vor încasa o compensație de peste 20.000 de euro pentru întreruperea lui înainte de termen, la doar șase luni de la numire.

Conform prevederilor din contractul de mandat, compensația pentru revocarea înainte de termen este plata indemnizației pe un an, adică peste 20.000 de euro. Să ne amintim că oricum Doina Dascălu a fost aleasă toamna trecută „cu scandal”, fiind trecută pe lista de candidați după expirarea termenului legal anunțat de Electrica pe bursă.

Alexandru Botez, acționar minoritar în Electrica și candidat pentru un post în Consiliul de Administrație, acuză ALDE că vrea să tranforme Electrica într-o „filială de partid” și a transmis că lucruri grave se întâmplă în companie.

100 milioane euro pentru un proiect eolian

Într-o scrisoare publică adresată acționarilor minoritari ai Electrica, postată pe pagina sa de Facebook, Alexandru Botez spune că sunt trei motive pentru care se organizează la doar câteva luni alt vot. „Primul este acoperirea ilegalității primului vot organizat la sfârșitul anului trecut. Celelalte două motive țin de faptul că ALDE dorește să transforme controlul parțial asupra societății într-unul total. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesară eliminarea unuia dintre cei doi reprezentanți ai BERD în CA și a unui alt membru al boardului care, posibil, s-a speriat de lucrurile pe care reprezentanții ALDE le cer și a început să nu mai răspundă la comenzi”, a scris acesta.

Totodată, el a adăugat că ALDE vrea „să transforme compania într-o filială de partid urmărind să își consolideze puterea politică în județele Cluj, Sălaj,  Oradea, Brașov, Prahova, Galați și Brăila și să strângă fonduri pentru campaniile politice viitoare. Cum pot face lucrul acesta? Prin atribuirea de contracte din investițiile de sute de milioane de euro amânate și prin angajări făcute de Electrica prin criterii exclusiv politice”.

Tânărul acționar a spus că, de pildă, „tot ALDE indică și de unde societatea ar trebui să cumpere certificate verzi sau ce proiect eolian să achiziționeze Electrica în județul Tulcea, în perioada următoare, la un preț de 100 milioane de euro și cu un comision la partid”.

Peste 100 de membri ALDE, angajați la Electrica

Botez atras atenția că moralul profesioniștilor din companie este foarte scăzut din cauza politizării excesive a companiei. Astfel, potrivit acestuia, „Electrica a angajat în ultimul an peste 100 de membri ALDE, în timp ce un proiect important de transformare și optimizare a societății nu se va solda decât cu cheltuieli nejustificate cu consultanții angajați”.

De altfel, presa locală a fost plină anul trecut de articole despre numiri politice din partea ALDE în filialele din teritoriu ale Electrica, pe zona de furnizare sau distribuție. La o simplă căutare efectuată de Newsenergy, am găsit numeroase exemple. De exemplu, la Gorj, fostul senator Dian Popescu, în ciuda condamnării sale cu suspendare, a reușit să se angajeze director la o societate de distribuție a energiei electrice, potrivit publicației Gorjeanul.

La Galați, „Consiliul de Administrație al Electrica Nord a hotărât să numească un nou director la Sucursala Focșani. Conducerea societății l-a desemnat pe Petrică Ioniță, adjunct șef Centru de Exploatare și Măsură Focșani, în funcția de director interimar al sucursalei. Ioniță s-a aflat de la început pe lista favorită a PSD-ALDE pentru preluarea conducerii sucursalei. Acesta beneficiază atât de implicarea nașului său, Ștefan Frîncu, fost șef la Electrica Focșani, pensionar și cu salariu mare la Allsys Energy SA, activist vechi al PSD, cât și de influența ALDE, fiind văzut pe la sediul filialei județene. Astfel că, beneficiind și de sprijin personal și politic, Petrică Ioniță și-a văzut visul împlinit”, a scris publicația Vrancea24.ro. Potrivit sursei citate, și acesta a fost implicat, alături de alți colegi, într-o anchetă a procurorilor DNA.

Lista de 11

Potrivit listei publicate ieri pe site-ul Electrica, acționarii companiei vor avea de ales între 11 candidați la AGA din 27 aprilie. Pe lângă cei șapte membri în funcție, înscriși de drept pe listă, doi reprezintă acționarii minoritari, iar doi au fost propuși de către Ministerul Energiei.

Cei propuși de Ministerul Energiei, instituție condusă de Anton Anton, deputat ALDE, sunt: Ramona Ungur, cu experiență în domeniul bancar și care recent a fost aleasă și în CA la Oil Terminal, printr-o recrutare de fațadă, despre care Newsenergy a scris AICI. Ea ar fi susținută, conform surselor noastre, de Daniel Chițoiu, secretarul general al ALDE; de asemenea, al doilea nou candidat este Valentin Radu, cu experiență în consultanță strategică și management în domenii diverse, de la farma, la auto.

Din partea acționarilor minoritari, sunt două nume: Alexandru Botez, licențiat în inginerie mecanică și mecatronică, dar și în management și marketing, și Marius Leonard Gherghina, licențiat în inginerie aerospațială.

Ministerul Energiei controlează 48,78% din capitalul Electrica, cel mai mare furnizor local de electricitate, dar compania are peste 10.000 de acționari minoritari. Mai multe informații despre membrii actuali ai CA al Electrica din partea statului și cine se află în spatele lor, puteți citi AICI.

CITIȚI ȘI:

Indemnizații duble pentru șefii Hidroelectrica. Cât câștigă un membru din Directorat și din Consiliul de Supraveghere

„Surprizele” din bugetul pe 2018 al Hidroelectrica: profit mai mic cu 41%, mai multe bonusuri

Dan Plaveti, fost președinte al ANRE, a fost numit director general al Hidroserv

EXCLUSIV. Mulți clienți ai Electrica și Telekom ar putea rămâne fără cablu TV

ANALIZĂ. Statul se joacă „cu focul” la Cernavodă

Îngrijorător! Nuclearelectrica a făcut în 2017 cele mai mici investiții din ultimii cinci ani

Nuclearelectrica și Electrica, jumulite de profit și în acest an