Skip to main content

Între 6 și 18 noiembrie, șefi de stat, miniștri și negociatori, împreună cu activiști pentru schimbări climatice, primari, reprezentanți ai societății civile și directori generali se întâlnesc în orașul egiptean de coastă Sharm el-Sheikh pentru cea mai mare întâlnire anuală despre acțiunea climatică. Conferința ONU pentru schimbări climatice are loc într-un context în care lumea se confruntă cu crize multiple, inclusiv războiul din Ucraina, inflația ridicată, penuria de alimente și criza energetică.

  • Peste 40.000 de participanți au fost înscriși la discuțiile din acest an, reflectând sentimentul de urgență, deoarece evenimentele meteorologice majore din întreaga lume afectează mulți oameni și costă miliarde de dolari în reparații. Egiptul a declarat că vor participa peste 120 de lideri mondiali, mulți vorbind la un eveniment la nivel înalt din 7-8 noiembrie, potrivit Euronews.com.

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a declarat că discuțiile sunt umbrite de atacul Rusiei asupra Ucrainei, care a declanșat revolte politice și economice în întreaga lume.

2022 nu trebuie să devină un an pierdut pentru protecția climei”, a spus Baerbock într-un comunicat. „Pentru multe state, este vorba despre supraviețuirea populației și a culturii lor. Pentru ele, criza climatică rămâne cea mai importantă problemă de securitate, nu războiul Rusiei în Europa”, a mai transmis Ministrul de externe al Germaniei, conform Euronews.com (detalii, AICI).

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat recent că planeta se îndreaptă către „haos climatic” ireversibil. Guterres a rugat toate țările să găsească o modalitate de a readuce lumea pe drumul cel bun pentru a reduce emisiile și a ajuta pe cei săraci să facă față impactului încălzirii globale.

Comisia Europeană va solicita tuturor părților să ia de urgență măsuri pentru a reduce emisiile de GES

Sursa foto: Parlamentul European (EP Plenary session – SOTEU 2022 – State of the Union speech_Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen)

În cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice COP27, Comisia Europeană va solicita tuturor părților să ia de urgență măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a respecta angajamentele pe care și le-au asumat în cadrul Acordului de la Paris și al Pactului climatic de la Glasgow adoptat anul trecut în cadrul COP26, a transmis instituția, într-un comunicat de presă.

  • În 7 – 8 noiembrie, președinta von der Leyen va reprezenta Comisia la Summitul liderilor mondiali care deschide oficial COP27. Între 14 și 18 noiembrie, vicepreședintele executiv Frans Timmermans va conduce echipa de negociere a UE. Kadri Simson, comisarul pentru energie, Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit și Janusz Wojciechowski, comisarul pentru agricultură, vor participa, de asemenea, la evenimente în cadrul COP27.

În ziua a doua, președinta von der Leyen va participa la o masă rotundă a liderilor pe tema investiției în viitorul energiei. Ea va prezenta declarația comună a UE în cadrul unei sesiuni plenare cu președintele Consiliului European. De asemenea, ea va participa la o serie de evenimente și va semna declarații bilaterale cu mai mulți parteneri, cu un accent deosebit pe parteneriatele în domeniul forestier și al climei și pe tranziția către o energie curată.

  • În cadrul COP27, echipa de negociere a Comisiei va insista pe punerea în aplicare a angajamentelor existente pentru a trece de la nivelul discursurilor ambițioase la acțiuni concrete, inclusiv prin adoptarea unui program de lucru privind atenuarea schimbărilor climatice, cu scopul de a intensifica de urgență nivelul de ambiție privind atenuarea schimbărilor climatice și acțiunile de punere în aplicare conexe în acest deceniu critic.

În ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, UE se angajează să realizeze progrese clare în vederea atingerii obiectivului global de adaptare (GGA). Soluțiile bazate pe natură, astfel cum au fost evidențiate în Pactul climatic de la Glasgow adoptat anul trecut, joacă un rol esențial în facilitarea adaptării la schimbările climatice și în conservarea biodiversității, aspect care constituie, de asemenea, un subiect esențial în cadrul COP15 privind biodiversitatea ce va avea loc în cursul acestui an.

În ceea ce privește pierderile și daunele, UE va căuta soluții eficiente pentru a răspunde nevoilor țărilor vulnerabile din întreaga lume care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice. UE sprijină includerea oficială în ordinea de zi a unui punct privind prevenirea, reducerea la minimum și gestionarea pierderilor și daunelor, pentru a permite părților să discute cu privire la cea mai bună cale de urmat pentru a facilita accesul rapid la finanțare și pentru a intensifica sprijinul acordat țărilor și comunităților vulnerabile.

UE va colabora cu țările dezvoltate pentru a asigura faptul că acestea își dublează fondurile alocate măsurilor de adaptare până în 2025 comparativ cu nivelurile din 2019 și că își vor spori contribuțiile la finanțarea combaterii schimbărilor climatice pentru a îndeplini obiectivul anual de 100 de miliarde USD la care UE a contribuit cu 23,04 miliarde USD în 2021 – o contribuție constantă și de departe cea mai mare.

Pe durata conferinței, Comisia va găzdui peste 125 de evenimente conexe la pavilionul UE din Sharm el-Sheikh și online. Aceste evenimente vor aborda o gamă largă de aspecte legate de climă, cum ar fi protecția biodiversității și refacerea naturii, securitatea energetică și tranziția verde, finanțarea durabilă, securitatea alimentară și a apei și cercetarea și inovarea. Având în vedere că pierderea biodiversității și schimbările climatice sunt fenomene care se consolidează reciproc, diverse evenimente vor evidenția, de asemenea, legătura dintre COP27 și viitoarea COP15 dedicată biodiversității. Aflați detalii din comunicatul de presă integral al Comisiei.

CONTEXT // InfoClima: Ce reprezintă COP și care este rolul său?

Pentru a înțelege mai bine importanța acestui eveniment, iată câteva explicații extrase dintr-o analiză realizată de InfoClima.ro pe acest subiect.

„COP (Conference of Parties) reprezintă o Conferință a Națiunilor Unite dedicată subiectului schimbărilor climatice care a căpătat la nivel global din ce în ce mai multă atenție.

În esență fiecare COP reprezintă un bilanț al anului respectiv, ce progres sau regres a fost făcut și o oportunitate că toate statele lumii să se întrunească pentru a ajunge la noi înțelegeri ce vizează limitarea efectelor schimbărilor climatice. Primul COP a avut loc în Berlin în primăvara anului 1995 și a pus bazele unei serii de conferințe anuale ce au adus în discuție la nivel politic, economic și social efectele schimbărilor climatice.

  • Din nefericire, obiectivul ambițios de limitare a creșterii temperaturii la scenariul de 1.5° C este deja depășit întrucât ar fi însemnat că emisiile de CO2 să fi început să scadă din 2020, lucru care nu s-a întâmplat nici într-un an în care economiile lumii au fost încetinite de pandemie și sunt deja afectate de actuala criză energetică, mai ales în Europa.

COP-ul din acest an are loc în Egipt, țară cu un istoric climatic complicat într-o regiune turbulentă din punct de vedere economic și politic. De asemenea acest eveniment este unul important prin prisma faptului că are loc din nou în Africa, cel mai vulnerabil continent în fața schimbărilor climatice, deși are un grad foarte redus de emisii GES comparativ cu restul planetei”.

Aflați mai multe detalii pe InfoClima.

  • NewsEnergy.ro vă va ține la curent cu informații relevante de la COP27.

(Sursa foto main: Comisia Europeană)

ARTICOLE SIMILARE:

Ziua Sustenabilității în România // Următorii 7 ani, decisivi pentru a limita încălzirea globală la 1.5°C. Cum poate contribui România la acest efort

Eurobarometru: Românii sunt îngrijorați de efectele poluării aerului asupra sănătății și solicită acțiuni mai ferme

Schimbările climatice: Parlamentul European va solicita un nivel crescut de ambiție înainte de COP27

Analiză România Eficientă: Cum adaptăm clădirile la efectele tot mai ample ale schimbărilor climatice

Corespondență de la Strasbourg, LIVE TEXT // Discurs despre starea UE. Prima Doamnă a Ucrainei, invitata de onoare a Ursulei von der Leyen

ENERGY TRENDS – Sectorul energetic trebuie transformat. Nu mai avem timp doar pentru declarații