Skip to main content

Genesis Property se alătură inițiativei UN Global Compact și devine primul proprietar și dezvoltator imobiliar din România care intră în comunitatea globală a Organizației Națiunilor Unite pentru sustenabilitate și dezvoltare durabilă. Prin UN Global Compact, peste 19.000 de organizații din peste 160 de țări din lume contribuie la crearea unui viitor sustenabil bazat pe practici responsabile și inovatoare pe toate verticalele din activitate.

Genesis Property a decis să își alinieze astfel strategia de business și operațiunile la principiile de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite și, în viitorul apropiat, va adopta pe plan local o serie de măsuri menite să susțină viziunea globală pentru sustenabilitate, cu impact asupra oamenilor și comunităților din care face parte, a transmis compania, într-un comunicat de presă.

În ansamblu, UN Global Compact are la bază un set de 10 valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardelor muncii, protecției mediului și politicilor anticorupție.

În România, doar 20 de companii, printre care și Genesis Property, s-au alăturat până în prezent inițiativei, potrivit datelor oficiale.

„Crearea unui viitor sustenabil este o necesitate incontestabilă la care fiecare dintre noi trebuie să contribuie. La Genesis Property, ne asumăm un angajament pe termen lung față de dezvoltarea durabilă și, în calitate de lider în sectorul imobiliar comercial din România, avem o nouă și curajoasă viziune privind viitorul clădirilor de birouri și al spațiilor de lucru. Ne concentrăm pe inițiative sustenabile prin care să putem crea un viitor sănătos și reduce impactul asupra mediului, și ne bucurăm să ne continuăm acum misiunea ca parte a unei inițiative de impact cum este UN Global Compact”, a spus Dr. Darren Allen, directorul Healthy by Design Building Institute și director de dezvoltare la Genesis Property.

Inițiativele pentru sustenabilitate nu se mai referă azi doar la protejarea mediului, ci pun tot mai mult accent pe sănătatea oamenilor, mai ales în contextul epidemiologic din ultimul an și jumătate. Astfel, sustenabilitatea clădirilor de birouri a devenit o parte importantă a vieții pentru tot mai mulți oameni, iar sănătatea, atât personală, cât și a spațiului de lucru, este astăzi o parte integrantă esențială din inițiativele de sustenabilitate.

Anul trecut, Genesis Property a conceput și dezvoltat standardul global pentru clădiri sănătoase IMMUNE Building Standard™, care propune 135 de criterii coerente și sustenabile pentru spațiile interioare unde oamenii își petrec 90% din timp. În prezent, mai multe clădiri de birouri, industriale și rezidențiale din lume au implementat sau au în curs de implementare măsurile prevăzute de standard și au obținut certificarea pentru „clădiri sănătoase”.

Compania dorește să facă din principiile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) nucleul activității sale și să implementeze un sistem eficient de management care va permite o mai bună înțelegere a aspectelor și impactului asupra mediului.

Strategia de business a companiei Genesis Property va susține tot mai mult dezvoltarea unui sector imobiliar sustenabil, concentrat pe eficiența energetică și pe un impact minim asupra mediului, aliniat principiilor UN Global Compact.

ARTICOLE SIMILARE:

SAVE THE DATE: 22 noiembrie, Forumul România Eficientă

România Eficientă: Ce definește un mediu interior sănătos în clădiri

Emil Boc: Vrem ca orașul Cluj-Napoca să devină neutru climatic până în 2030 și să reabilităm toate blocurile de locuințe și clădirile publice