Nuclearelectrica și Electrica, jumulite de profit și în acest an
La cererea Guvernului, care are nevoie de bani la buget, Nuclearelectrica și Electrica, două dintre cele mai valoroase companii energetice, la care Ministerul Energiei deține pachetul principal
- 0
- 0
În luna aprilie încep lucrările la BRUA, cel mai amplu proiect de infrastructură energetică al României
Compania Transgaz a semnat vineri, 23 martie, contractul pentru execuția celor trei stații de comprimare gaze prevăzute în proiectul BRUA, Faza 1. În data de 14 aprilie, conform calendarului, va
- 0
- 0
Emisiile globale de carbon au atins un nivel record în 2017
După trei ani de stagnare, emisiile de dioxid de carbon au crescut iar anul trecut, ajungând la un nivel istoric de 32,5 gigatone, din cauza unei cereri mai mari de energie și a unei încetiniri
- 0
- 0
Putin și-a numit un nepot în conducerea Gazprom
O rudă a președintelui rus Vladimir Putin a fost numită pe o poziție de senior în gigantul energetic de stat Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale la nivel mondial, scrie The Moscow
- 0
- 0
Mașinile electrice ar putea fi mai ieftine decât cele clasice în curând. China are ambiții mari în domeniu
Autovehiculele electrice pot ajunge să fie mai ieftine decât cele pe combustibili petrolieri până în 2025, în cazul în care costul bateriilor litiu-ion continuă să scadă, iar China are ambiția de
- 0
- 0
Raport ONU: Ultimii trei ani au fost cei mai fierbinți din istorie. Pagube-record din cauza fenomenelor extreme
În ultimii trei ani s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istorie, tendință care va continua și în 2018, iar fenomenele meteo extreme au produs în 2017 costuri-record, se arată în
- 0
- 0
Războiul energetic al Rusiei și riscurile pentru Europa
Moscova prezintă proiectul gazoductului Nord Stream 2 ca pe un simplu proiect comercial, care să asigure necesarul de gaze naturale al Europei. Însă Gazprom nu este o entitate comercială, iar
- 0
- 0
Ministrul Energiei: Când au înghețat centralele eoliene, am pus cărbune în loc
România trebuie să păstreze un echilibru în ceea ce priveşte mix-ul energetic, iar acest echilibru va sta la baza strategiei energetice care va fi adoptată până la finele anului, a declarat, joi,
- 0
- 0
Raportul de țară al Comisiei Europene: „OUG 64/2016 a introdus reforme esențiale pentru piața energiei”
România are potențialul de a deveni un actor-cheie în regiune în sectorul gazelor naturale din UE prin prevederile legale instituite de OUG 64/2016, spune Comisia Europeană, care nu vede cu ochi
- 0
- 0
Eurostat: Peste 40% din suprafața UE este acoperită de păduri
Pădurile şi terenurile împădurite acoperă 182 de milioane de hectare în Uniunea Europeană, aproximativ 42% din suprafaţa terestră totală a blocului comunitar, existând 0,36 hectare de pădure per
- 0
- 0