Administrația Fondului de Mediu (AFM) va publica luni lista instalatorilor respinși din programul de subvenții pentru instalarea de panouri fotovoltaice, însă nici acum nu există un termen la care vor fi cunoscute firmele acceptate în program. Mai mult, președintele instituției nu poate avansa încă un termen de la care programul va demara efectiv, spunând că mai sunt „chestiuni interne care se vor rezolva săptămâna viitoare”.
„Pot spune că sunt circa 270 de instalatori la nivel național care pot implementa programul de panouri fotovoltaice. Luni o să prezentăm lista instalatorilor respinși, apoi va urma perioada de contestații. Mai urmează o procedură internă între AFM și Ministerul Dezvoltării nefinalizată. Săptămâna viitoare o vom avea, apoi vom putea contura și termene pentru demararea programului, vom putea prezenta un calendar. La acest moment nu pot termene exacte. Pot spune că în scurt timp”, a declarat astăzi Cornel Brezuică, președintele AFM.
Declarațiile au fost făcute cu ocazia lansării Ghidului Prosumatorului, publicat astăzi de energiaTa – Comunitatea prosumatorilor, în colaborare cu Engie.
Președintele AFM estimează „că e un program care se va derula foarte rapid, probabil o lună”.
Prin acest program, o persoană fizică poate solicita cel mult 20.000 lei. Suma va fi blocată în aplicația AFM o perioadă de 90 de zile, până la termenul maxim în care beneficiarul subvenției trebuie să facă dovada avizului tehnic de racordare (ATR). Dacă instalatorul nu introduce ATR-ul în aplicație în acest interval, validarea dispare, iar suma se redistribuie primului solicitant, a explicat Cornel Brezuică.
„Urmeaza perioada de 8 luni de implementare a instalației, timp în care instalatorul trebuie sa mai introducă câteva lucruri electronic, apoi urmează decontarea”, a adăugat acesta.
El a mai spus, răspunzând unei întrebări venite din sală, cum se va face alocarea banilor pe regiuni, că încă nu poate oferi un răspuns, însă, a fost alocată o sumă corespunzătoare pentru „undeva la 5.000 de imobile pentru București. Bugetul pe regiuni este contractat cu finanțatorul nostru, nu este hotărârea AFM”.
Echipamentele s-au scumpit în urma anunțării acestui program de subvenții
Așa cum NewsEnergy a scris într-un articol anterior, lansarea programului pentru instalarea de panouri fotovoltaice a stârnit un interes foarte mare în rândul românilor. Totuși, oamenii care vor să beneficieze de suma nerambursabilă de 20.000 lei sunt deranjați de faptul că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) întârzie demararea efectivă a programului. Mai mulți consumatori ne-au sunat să ne ceară lămuriri despre stadiul programului și să își exprime nemulțumirea că sunt deja firme pe piață care preiau dosare și cer bani pentru asta, deși lista finală a instalatorilor nu e publică. Deja există suspiciuni că se fac tot felul de aranjamente.
Un consumator prezent în sală astăzi a afirmat că, după anunțarea programului prin care se oferă aceastp subvenție de maximum 20.000 lei pentru echipamente fotovoltaice de 3 kW, furnizorii de echipamente au crescut prețurile.
„Blocând acești 3 kW, au crescut prețurile la cei care vând aceste panouri. Dacă anul trecut luai 5 kW cu 20.000 lei, acum iei 3 kW. Aceeași firmă mi-a făcut o ofertă anul trecut și alta acum”, a spus acesta.
Prin programul de subvenție, AFM va oferi aproape 120 milioane de euro pentru români. Aceștia vor putea primi până la 20.000 lei, acoperind maxim 90% din suma necesară, pentru a-și achiziționa și instala sisteme de producție de energie solară.
- Beneficiarii vor putea aplica la subvențiile oferite nu direct, ci prin acești instalatori, lista cu cei validați urmând a fi publicată pe site-ul AFM. Departajarea celor înscriși se va face pe sistemul „primul venit, primul servit”.
ARTICOLE SIMILARE:
OPCOM a publicat prețul energiei pe care prosumatorii îl pot încasa în acest an
Câți instalatori s-au înscris în programul AFM pentru subvenționarea panourilor fotovoltaice