Persoanele care vor să devină producători de electricitate cu injecție în rețea au de astăzi la dispoziție un ghid actualizat cu privire la pașii legali care trebuie urmați, avizele și costurile necesare, dar și cu alte informații utile. De pildă, prosumatorii pot afla din ghid cât durează și cât costă procesul de autorizare, o analiză de cost pe scenarii de consum și producție, sfaturi pentru mentenanță etc.
Ghidul Prosumatorului a fost elaborat de energiaTa și susținut de Engie România.
„Producția de energie solară descentralizată este una dintre sursele cele mai competitive de producție. Credem în potențialul ei de dezvoltare, fiindcă asigură economii financiare importante pe termen mediu și lung. Soluțiile fotovoltaice sunt astăzi accesibile consumatorilor finali. Costul unui MWh din surse fotovoltaice a scăzut cu circa 60 % între 2011 și 2017. După circa 7 ani în care consumatorul își poate recupera investiția, energia este gratuită (în România – n.r.). În plus, consumatorul are și autonomie energetică. Viitorul este verde și acesta nu este un comentariu politic înainte de alegeri”, a declarat, cu această ocazie, Eric Stab, Președinte Director General Engie România.
Elaborarea ghidului a durat circa doi ani, spune Mihai Toader-Pasti (foto), Cofondator energiaTa și coordonator Ghid. „450 de zile dura înainte să îți montezi legal un panou FV, fără să injectezi energie în rețea”, a punctat acesta.
- El a adăugat că, prin programul de subvenții pentru montarea de sisteme fotovoltaice derulat de Administrația Fondului de Mediu (AFM), o să avem peste 34.000 de prosumatori anul acesta, la care se adaugă cei care își montează pe cont propriu.
ANRE: În România sunt acum 70 de prosumatori autorizați
„În acest moment, în România există circa 70 de prosumatori racordați la rețea, cu tot atâtea contracte de vânzare energie în rețea. Situația se actualizează lunar”, a declarat Gabriela Munteanu, șef serviciu reglementari tehnice în cadrul ANRE.
Pașii legali care trebuie urmați de către cei care vor să își producă singuri energia și să injecteze surplusul în rețea sunt sintetizați în imaginea de mai jos:
Președintele AFM, Cornel Brezuică, a declarat că documentele necesare autorizării pentru accesarea subvenției de cel mult 20.000 lei oferite prin programul AFM nu sunt greu de obținut. „Sunt 3-4 documente de bază, apoi până la 11, dacă sunt situații diferite: de exemplu, solicitantul nu domiciliază în respectivul imobil și atunci îi trebuie două certificate de atestare fiscală”, a declarat acesta.
El a precizat, răspunzând unei întrebări venite din partea unei firme de instalare panouri fotovoltaice, că solicitanții de subvenție care au locuințele achiziționate prin programul Prima Casă nu au accesul la program îngrădit și că sunt acceptate inclusiv imobilele cu ipotecă de rang 1 sau 2.
„Ce recomandăm noi este ca oamenii să fie pregătiți, ca atunci când merg la instalator să aibă deja o serie de documente, care nu expiră în 30 de zile”, a punctat Mihai Toader-Pasti.
Atenție: costurile de racordare pot depăși valoarea sistemului fotovoltaic
Întrebat de NewsEnergy cât costă obținerea tuturor actelor necesare autorizării ca prosumator și înscrierii în program, președintele AFM a spus că obținerea avizului tehnic de racordare (ATR) costă 100 de lei, însă costurile racordării pot fluctua semnificativ, în funcție de condițiile impuse prin aviz.
„Depinde de ce condiții tehnice se vor impune prin ATR, fiindcă acestea pot schimba costurile de la nesemnificativ la foarte important. Analizați toate aceste elemente. În general, nu ar trebui să fie peste 500 de lei, dar ar putea depăși cu mult valoarea investiției dacă va fi nevoie, de exemplu, de subtraversare”, a precizat Cornel Brezuică, președintele AFM.
Bugetul programului de subvenții: 145 milioane euro
Potrivit datelor prezentate astăzi de președintele AFM, bugetul programului de subvenționare a instalării de sisteme fotovoltaice este de 145 milioane de euro (circa 681 milioane lei – n.r.), deși anterior suma făcută publică era de 120 milioane euro. La o sumă maximă de 20.000 lei acordată unui consumator, aceasta înseamnă că pot fi subvenționați circa 34.000 de prosumatori.
Toți aceștia vor trebui să obțină ATR-uri în cel mult 90 de zile de la momentul publicării listelor centralizate cu solicitanții aprobați, ceea ce, potrivit vocilor din piață, ar putea duce la un blocaj la nivelul operatorilor de distribuție a energiei, care trebuie să emită acest document.
- energiaTa este o inițiativă civică lansată acum 3 ani care a mapat problemele prosumatorilor și care a dus în cele din urmă la schimbarea legislației prosumatorilor în Romania prin colaborarea cu alte organizații și instituții publice. De asemenea, energiaTa este și cea mai mare comunitate de prosumatori din Romania, iar în ultimul an a oferit suport dezvoltării programului de finanțare al AFM.
Ghidul Prosumatorului poate fi descărcat AICI.
ARTICOLE SIMILARE:
OPCOM a publicat prețul energiei pe care prosumatorii îl pot încasa în acest an
Câți instalatori s-au înscris în programul AFM pentru subvenționarea panourilor fotovoltaice