INTERVIU // Andrei Ceclan: Tranziția energetică rurală, de la ambiție la realitate

Decalajele de nivel de trai și economice pot fi reduse în mediul rural față de cel urban, dacă investițiile în tranziția verde și justă vor crea condiții ca oamenii să rămână la sate și să aibă acces la toate serviciile necesare. Am discutat cu Dr. Andrei Ceclan, manager energetic pentru localități, lector universitar, respectiv membru al Centrului de Cercetare în Tranziție Energetică (EnTREC), despre cum vede tranziția energetică rurală. Aceasta înseamnă case bine izolate, care respectă arhitectura locală și modelele tradiționale, centrale și sisteme termice eficiente, asigurarea necesarului de energie termică din surse de biomasă sau culturi agricole valorificate local, comunități energetice care valorifică sursele regenerabile locale, toate contribuind la atingerea neutralității climatice, precum și la reducerea sărăciei energetice. „Pentru că la sat sărăcia energetică e aproape la fiecare casă, o sărăcie ascunsă iarna”, spune Dr. Andrei Ceclan, într-un interviu acordat NewsEnergy. Tranziția verde și digitală mai poate conduce la crearea de locuri de muncă apropiate și accesibile, revitalizarea meseriilor locale și tradiționale, șanse egale pentru copiii din mediul rural să aibă școli verzi și cu profesori motivați, infrastructură de transport, în general acces la servicii publice de calitate. Însă pentru toate acestea este nevoie de o viziune și de o strategie pentru mediul rural.

Vă invităm să citiți mai departe interviul realizat cu Dr. Andrei Ceclan (foto):

NewsEnergy: România are rădăcini profund rurale. Care este starea de fapt și de trai în satele românești?

Subiectul e prea amplu și mă depășește, așa că fac doar câteva remarci. Avem nevoie de sens și semnificație, iar aceste rădăcini profund rurale, dincolo de ideea de nostalgie a satului românesc, pe unii dintre noi chiar ne atrag, ne întorc spre viața de la țară, ne țin vii amintirile din copilărie, legăturile uneori strânse cu bunicii și părinții noștri.

Satele românești reflectă ca o oglindă aflată acum, în prezentul nostru, atât imaginea aceasta mai mult sau mai puțin idilică din trecut, dar și o serie de transformări unele inevitabile petrecute în mediul rural în ultimii peste 30 de ani.

Aceste transformări petrecute, și ca fenomene întinse pe mai mulți ani, au condus da, și la o creștere a calității vieții țăranului român, putem spune, în același timp în care l-a și dezrădăcinat în mare măsură. Și e suficient să ne uităm la primul fenomen, acela de migrație masivă a oamenilor și de la oraș și de la sat, în vestul Europei, acolo unde cei mai mulți și-au și stabilit definitiv casa.

Dezrădăcinarea fizică tot mai mult și mai mult se extinde și sufletește, cu cât și părinții celor plecați se sting și dispar. Vedem astfel tot mai multe sate care arată ca părăsite, cu mai mult de jumătate dintre gospodării absorbite de natură, casele intrate în pământ la propriu și curțile năpădite de buruieni cât casa.

Au fost niște ani buni după primele valuri de plecare ale românilor în străinătate, a fost fenomenul de reconstruire masivă în mediul rural. Oamenii plecați au trimis bani și-au ridicat case mari și frumoase, din agoniseala lor cu mare sudoare strânsă în țările acestea îndepărtate din Uniunea noastră Europeană. A trecut de ceva vreme acest val, casele au rămas fie gata de locuit, fie aproape finalizate, dar au rămas goale, fiindcă marea majoritate a țăranilor plecați nu s-au mai întors.

Prima dezrădăcinare a fost făcută după al doilea război mondial de către regimul comunist și oamenii lui, prin urbanizarea forțată. A trecut demult, din perioada comunismului și apoi imediat de după Revoluție și mobilitatea masivă a navetiștilor adunați din chiar zeci de sate și duși la marile fabrici din orașe.

Satele de azi poate că ar trebui împărțite în sate din imediata apropiere a orașelor, care împreună acum formează așa numitele aglomerări urbane, sau mai frumos zone urbane funcționale și care au o dezvoltare imobiliară activă, cu mari lipsuri de infrastructură de drumuri și rețele de utilități, respectiv satele mai îndepărtate, cele pe care prea des le numim de facto uitate de lume, sate în care, așa cum am spus-o mai devreme, aproape că găsim mai multe case goale, decât locuite.

Populația e îmbătrânită, mult prea mult îmbătrânită, chiar dacă tehnologia a ajuns aproape la fiecare om, e doar legătura majorității vârstnicilor cu copiii și nepoții lor plecați în lume. Curțile s-au golit de animale, ciurdele de vaci au dispărut și ele, pământurile ori șed nelucrate, ori au fost date deja de ani de zile în arendă, în agricultura sistematizată a fermierilor români sau străini.

E vorba aia: “Traiul bun și sărăcia…“ care reflectă starea de fapt și realitatea satului românesc de azi, fiindcă iată merg mână-n mână: avem tehnologie, s-au introdus apa și canalizarea poate, avem telefon și curent electric, dar nu mai sunt oameni, iar cei care sunt, trăiesc dependenți de piața din oraș, de atât de multe importuri de bunuri și produse nu de la oraș, ci de peste mări și țări, iar ei de mult nu-și mai duc rodul muncii la oraș, de mult nu mai salvează orașul de foametea în care l-au băgat comuniștii. Imaginea pe care ne-o menține acum televizorul despre satul românesc se situează între extrema grotescă, dar cu adevăruri în ea, a serialului “Las Fierbinți” și a seriei televizate a Moromeților, de o cu totul altă profunzime.

Apoi, nu cred că se cade să vorbim despre modernitatea de la oraș, exprimată tacticos prin sintagma “orașe inteligente și neutre climatic”, respectiv să vorbim despre tradiția de la sat. Tradiții avem deja de mult și în orașe, la fel cum modernitate avem și în sate și chiar e necesară.

E bine totuși să privim și cu optimism: constat că tot mai mulți tineri, chiar crescuți la oraș, își (re)găsesc rădăcinile care se descoperă profunde, găsesc în satul românesc nu doar tradiții și identitate pe care le asumă să le perpetueze, ci și valori și mai ales credința creștinească și de aici poate începe viața nouă, dar așezată în rânduială a satului românesc.

NewsEnergy: În prezent, aproape jumătate din populație trăiește în mediul rural, iar dacă luăm în calcul și orașele mici, aflate la intersecția dintre rural și urban, procentul este și mai mare. Cât de necesară / importantă este implicarea mediului rural în atingerea obiectivelor naționale spre neutralitate climatică?

Am văzut această statistică și chiar dincolo de raportarea la populație, mediul rural trebuie implicat în atingerea neutralității climatice cu mai multe argumente: teren disponibil pentru culturi care ulterior să poată fi valorificate și energetic, așa cum este prezentat acum sorgul, de exemplu; valorificarea energetică a deșeurilor animale din ferme, responsabile în mare măsură pentru emisiile de gaze cu efect de seră (metan, CO2); teren disponibil pentru amplasarea de sisteme fotovoltaice și aici e suficient să înțelegem că toate marile parcuri regenerabile sunt în mediul rural, utilizarea de energie din surse regenerabile, în miezul zilei când avem soare, pentru irigarea culturilor și combaterea deșertificării, creșterea calității aerului din sate, care în sezonul rece mai ales când e ceață se simte îmbibat de fum de la toate vetrele din sat, renovarea masivă a caselor, dar păstrând și/sau adoptând stiluri tradiționale specifice zonelor, țărilor și regiunilor din România, iar lista poate continua încă și cu multe alte argumente solide și fezabile.

NewsEnergy: Cum putem revitaliza mediul rural și reduce decalajele economice față de mediul urban, în contextul fondurilor europene fără precedent pentru tranziția verde și justă?

Revitalizarea înseamnă să avem sate pline de viață? Cu siguranță cele din zonele periurbane sunt așa, la fel și cele care cel puțin la sărbători își păstrează tradițiile, iar în extrema opusă sunt cele depopulate, împrăștiate între văi și munți, unde doar câte o mână de bătrâni au mai rămas. Pline de viață înseamnă ca aceste sate să aibă oameni, mulți oameni, copii care să crească, cum ne-am obișnuit să spunem, la țară, nu la bloc.

Vitalitatea unui sat, mai ales în când mergem în cele din Maramureș, o vedem și la șezătorile de pe bănci, unde oamenii se adună la margine de gard și privesc la trecători și pun la cale viața și satul și lumea. Am citit de curând o întrebare într-o carte de-a lui Marin Preda: “Omul simplu trebuie să fie frumos la suflet și cu bună cuviință?” Idealismul și idealizarea populară mai ales a satului ne-ar spune că da, dar iată că nu se întâmplă așa și ne-o arată cu insistență de zeci de ani deja știrile de la ora 5.

Așadar, decalajele de nivel de trai și economice pot fi reduse în mediul rural față de cel urban, dacă investim aceste fonduri europene, dar nu numai, în grădinițe, în școli, în dispensare medicale și în locuri de muncă apropiate și accesibile.

Cred că ar fi interesantă, dar și relevantă o statistică a angajaților din parcurile industriale, câți provin din orașele la marginea cărora sunt aceste parcuri cu fabrici, și câți fac zilnic naveta, culeși de pe sate cu zecile de autobuze și microbuze. Această statistică ne-ar arăta multe: și ce potențial semnificativ de reducere emisii avem din comutarea navetiștilor aduși la muncă de pe raze de și mai mult de 50 km din jurul fabricilor de la marginea orașelor, și ce locuri de muncă au accesibile de data asta în raza satelor lor.

Investițiile în infrastructura publică în sate lasă valoare adăugată acolo, dacă pe durata lor implică forță de muncă din sate, dacă o școală sau un drum după modernizare ține angajați local pentru întreținere oameni din sat, dacă în magazinul sătesc găsim și produse locale, promovate și stimulate că-s de-ale locului, dacă fiul și fiica satului ajunși profesor și medic la oraș se pot întoarce în satul lor să-și practice acolo vocația, cu dăruire, decență și respect.

Tranziția verde și justă eu o înțeleg în primul rând prin susținerea meseriilor locale și tradiționale, revitalizarea lor, să găsim tâmplar în satul nostru, să găsim mecanicul auto tot la noi, nu la oraș, să găsim zidarul și pe el tot acolo, așa cum iată am început de curând să avem în mai fiecare sat instalatorul de panouri fotovoltaice, pe care-l știm și care vine să ne pună panouri prin AFM.

Înșiruirea aceasta de meșteșugari, dar și de artiști locali, de medici, învățători și profesori, dar și IT-ști, de back-officeri, de ingineri care deja de mult lucrează de acasă, toată această înșiruire înseamnă revitalizare, înseamnă locuri de muncă acolo în sat, înseamnă trai bun și în spațiu și aer liber. Aceștia din urmă sunt așa-numiții nomazi digitali, care abia așteaptă un plan de țară, de mutat la țară, care să le asigure o viață mai bună, care ei să asigure bunăstare prin taxele și serviciile pe care le plătesc în comunitatea locală.

Toți acești oameni vor contribui la creșterea natalității în sate, mai ales dacă investițiile în tranziția verde și justă le vor crea condiții să rămână acolo și să aibă cele necesare acolo.

Când vorbim de decalaje, m-aș uita și la satele din orașe, cartiere întregi nou construite la marginea orașelor, unde infrastructura lipsește și de unde zilnic mii și mii de navetiști inundă apoi orașele pentru școală, sănătate și muncă. Revitalizarea este un concept frumos și în același timp complex de materializat, fără un proiect de țară, fără o viziune și lideri care să o exprime și pe care să vrem să-i urmăm.

NewsEnergy: Cum putem realiza tranziția verde în mediul rural către economii rurale net-zero? Mai precis, ce oportunități există în mediul rural în tranziția verde?

Tranziția verde în mediul rural parcă sună a ceva ce de când e lumea există acolo. Verde că ne asigurăm aproape toate cele de-ale gurii din grădină și din curtea de păsări și animale de casă, lemnele de foc din pădurea care în multe sate stă să cadă pe ele, casele bătrânești făcute din lutul pământului lucrat și din pietrele din albia râului.

Dar iaca demult nu mai e așa. Casele le zidim din cărămidă frumoasă, termopanele sunt clasice deja, la fel și țigla metalică. Mâncarea ne-o luăm din mini-marketurile pe care le găsim în toate în toate vetrele de sat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și atunci găsim un rost pentru tranziția verde dacă aceste case pe care le construim și care în cam toate satele sunt și fala noastră, mândria că suntem buni și harnici gospodari, le facem într-o arhitectură totuși locală, cu trimiteri la modele și forme tradiționale, dacă zidăria o și izolăm așa cum cere azi standardul așa numit NZEB, dacă omul de rând e sfătuit să facă așa și să vadă și rostul lucrului bine făcut. Și iată cum acea rețea națională de ghișee unice de promovare a eficienței energetice poate căpăta un rost clar definit.

Dacă pe vremuri, compania de electricitate avea motto-ul: “Aducem lumina în casele dumneavoastră.”, acum AFM Casa Verde fotovoltaic ar trebui să aibă deviza: “Vă dăm bani să vindeți lumina de pe casele dumneavoastră.”, pentru că asta se întâmplă cu valul de fotovoltaice de pe casele noastre și am ajuns să le numărăm chiar în sate câte un prosumator la 6-7 case. Facem tranziție verde cu ele, dar s-o facem cu cap, cu rost și cu impact.

Și-o spun asta pentru că marea nevoie în casele din sate e să fie izolate, bine izolate și cu centrale termice eficiente, fie ele tot cu lemne de foc, dar mult mai puține, sau alimentate cu gaz din rețelele care au început de câțiva ani să ajungă în tot mai multe sate. E mare nevoie pentru că la sat sărăcia energetică e aproape la fiecare casă, o sărăcie ascunsă iarna, aceea în care oamenii se încălzesc doar în bucătărie și în camera de dormit, iar restul mândrei case rămâne neîncălzită și nefolosită. De ce? Ca omul bun să-și permită lemnele de foc, factura de gaz sau alte cele cu care se încălzește iarna.

Prin extinderea rețelelor de gaz natural se face în fapt o tranziție energetică de la consumul mult mai mare de lemne de foc, tăiate în multe locuri la negru și care așa cum spuneam mai sus iarna lasă o perdea groasă și persistentă de fum deasupra caselor, aer greu și nesănătos respirabil, la un consum redus în echivalent energetic. Dar, cine-și bagă gazul cu casa neizolată intră în și mai mare sărăcie, chiar dacă-i crește confortul.

De asta revin la nevoia de proiect de țară pentru la țară, de viziune și corelare între proiecte și programe de finanțare: aducem gazul, dar încălzim case izolate și cu panouri fotovoltaice pe ele și cu butoaie de apă încălzită de la excedentul de soare de peste zi.

Un proiect de țară pentru satele românești, în linie cu tot ce am spus până acum, se poate concentra pe asigurarea de șanse egale pentru oamenii și mai ales pentru copiii din mediul rural, cu cei din mediul urban. Șanse egale să aibă școli verzi și cu profesori motivați, șanse egale să aibă cabinete medicale și medicină de prevenție acolo la ei în sat, să aibă învățământ dual și locuri de muncă.

NewsEnergy: Ce cazuri deja existente ca modele de bună practică știți?

Îmi vine direct în minte Comuna Buteni, jud. Arad, unde primarul împreună cu aparatul lui administrativ au ajutat peste 200 de proprietari de locuințe, din peste 700 existente, să-și depună dosare în programul Casa Verde Fotovoltaic, iar în prezent sunt 200 și ceva de prosumatori în satul Buteni.

Mai departe Primăria a obținut finanțare nerambursabilă pentru sisteme fotovoltaice și pe toate clădirile publice, respectiv pentru un parc la sol, sisteme regenerabile care vor asigura integral, chiar cu excedent, consumul de energie electrică al obiectivelor publice.

Am prezentat acest model și îl consider de bună practică, fiindcă mai departe printr-un proiect cu finanțare norvegiană și într-un consorțiu format din 3 universități românești și alte primării, se pregătește înființarea unei comunități de energie a cetățenilor, acolo la Buteni.

Starea locuințelor și costurile de încălzire sunt printre cele mai importante aspecte pentru oricare dintre noi. La aceste capitole mediul rural stă foarte rău, majoritatea caselor fiind vechi și încălzite cu sobe pe lemne foarte ineficiente. Ce soluții ar putea fi aplicate?

Așa cum spuneam mai devreme, o bună oportunitate încă activă ar fi fost ca odată cu introducerea rețelelor de gaze naturale în sate, să se lanseze și programe regionale de renovare a locuințelor, inclusiv cu schimbarea surselor de încălzire.

Și dacă tot extindem rețelele de gaz metan, de ce să nu facem deodată cu ele, acolo unde avem densitate de case în vatra satului, și rețele termice pentru încălzire și în loc să ardem gazul la fiecare casă, mai bine să avem o centrală de cogenerare de înaltă eficiență și un mic sistem de termoficare la standardele de azi, care așa poate să includă și surse regenerabile, care așa poate fi premisa și pentru înființarea de comunități energetice locale.

Încă în multe gospodării sobele cu lemne nu sunt folosite doar pentru încălzire, ci și pentru gătit. Astfel, înlocuirea sobelor vechi, care scot fum și ard cu randament redus lemnele, trebuie să vină nu doar cu alte aparate de încălzire, ci și cu opțiuni de mașini de gătit, cu opțiunea de instalare de panouri fotovoltaice pentru autoconsum și neapărat asociat cu ele și butoaie de apă caldă pentru uz menajer și igienă. Asta înseamnă creștere de confort și de nivel de trai, ieșire din sărăcia energetică.

NewsEnergy: În proiectul de Strategie energetică națională este prevăzută crearea de sate autonome energetic. Ce înseamnă acestea?

Am consultat acest capitol din Strategie și fiind sumar abordat, cel mai probabil lasă loc unor programe de finanțare nerambursabilă din mecanismul REPowerEU, care sperăm să nu ne surprindă și nici să nu ne „fotovoltaicizeze” peste noapte. E bine că în prezent și în sate și în cartierele de case din orașe, tot la câteva case avem câte un prosumator, e chiar și mai bine să le avem într-un viitor apropiat pe toate casele, mai ales că în satele noastre sunt deja instalatorii locali care se ocupă de ele. Dar nu doar cu panouri fotovoltaice facem satele autonome, fie ele energetic.

Eu înțeleg că un sat devine autonom energetic atunci când își asigură necesarul de energie termică din surse de biomasă sau culturi agricole valorificate local – și iată ce afaceri locale care se pot extinde larg pe tot cuprinsul țării pot fi susținute din aceste finanțări nerambursabile – atunci când fenomenul prosumatorilor este extins și el pe scară largă, asociat neapărat cu sisteme de stocare termică și electrică și pus sub umbrela unor comunități de energie a cetățenilor, a sătenilor, ușor de realizat și fără prea multe formalități, norme, reguli și reglementări, care doar complică viața așezată.

Eu înțeleg că un sat autonom energetic ia în calcul și consumul și emisiile de gaze ale parcului de utilaje agricole, care știm bine că în majoritatea satelor sunt multe vechituri aduse din Vest, sau mai urât spus, aruncate de vestici, fără să se gândească nimeni și la impactul lor de mediu.

Valorificarea energetică a deșeurilor de la fermele de animale, cu posibilitatea de colectare și de la gospodării, care să fie stimulate să facă asta, este un alt potențial energetic cu utilizare locală.

• E nevoie de politici naționale, aplicate local, de stimulare, prin meșteșugari și prin proprietarii depozitelor de materiale să se producă materiale de construcții tradiționale, cu exemplul frumos și nu imposibil de pus în practică de utilizare a lânii de la turmele de oi, ca material în plăci termoizolante, la fel și din culturi agricole.

Apoi aș mai spune ceva: de ce sate autonome energetic și nu autonome alimentar? Sau autonome utilitar, meșteșugăresc, care să-și asigure în cea mai mare parte nevoile din resurse locale, cu oameni de-ai locului?

NewsEnergy: Cât de importantă este energia în bugetul public local?

Eu pun des această întrebare primarilor de comune cu care ajung să interacționez și surprinzător după ce repede își fac oamenii câteva socoteli în minte îmi spun ei și vă spun și eu mai departe: factura de energie (contabilicește numită curent, căldură și motricitate) pentru școala din sat, pentru dispensar și căminul cultural, pentru clădirea primăriei și mai ales pentru iluminatul public stradal din comună ajunge să cântărească în medie între 10 și 20% din bugetul public total al primăriei.

Dacă judecăm că tot din același buget public local al comunei, cam 70-80% sunt cheltuielile de funcționare (asistență socială, personal, întreținere infrastructură, curent, căldură și motricitate), aproape că ajungem să punem la paritate bugetul rămas de investiții cu factura de energie exprimată mai sus și atunci spun: cât de importantă este economia de energie în bugetul public local?

Pentru că fiecare leu neplătit pe factura de energie e un leu care poate merge în investiții locale, în revitalizarea satului, un leu care pus laolaltă cu alți 6-7 lei europeni, din fonduri, face mult mai mult pentru tranziția verde locală, pentru tranziția justă, pentru un trai mai bun și sănătos la țară.

NewsEnergy: Cât de importante sunt parteneriatele urban-rurale pentru o dezvoltare mai accelerată a mediului rural, dar și asocierile între sate și cum ar putea fi realizate?

Primarii de comune se întâlnesc, schimbă experiențe, vorbesc ce și cum fac unii și alții, mai ales dacă sunt de aceeași culoare politică. Un parteneriat interesant între acești primari ar fi acela în care să se străduiască să aducă investitori industriali și tehnologici amplasați pe o rază accesibilă pentru forța de muncă locală. Am auzit asta recent chiar de la un primar, care acum se dă peste cap să aducă un investitor pentru o fabrică de reciclare sisteme fotovoltaice.

Am început cu primarii, pentru că de la ei pleacă inițiativele de parteneriat și ca acestea să se întâmple, foarte binevenite ar fi școlile de partid, nu alea din comunism, ci școli de scurtă durată, sub egida de exemplu a universităților, care să-i învețe pe primari ce înseamnă energia, care e diferența dintre autonomie și independență și securitate energetică, ce câștigă când pun 1 leu din sursele proprii ale primăriei la 6-7 lei europeni din fonduri, față de același leu primit și cheltuit ca investiție directă și câte și mai câte încă pot fi împărtășite și învățate, în folosul comunității.

Satele și comunele periurbane au nevoie și ele de infrastructură, de drumuri, de grădinițe și școli, de cabinete medicale ca să țină cel puțin copiii în sat și să nu-i pună pe părinți să-și ducă zilnic cu naveta la oraș copiii pentru școli mai bune.

***

SHORT BIO ANDREI CECLAN

Andrei Ceclan este activ implicat în promovarea și materializarea tranziției energetice din prezent, prin rolul de auditor și manager energetic în cadrul companiei de inginerie și servicii energetice Servelect, coordonator de proiecte de eficiență energetică, precum și de cercetare științifică în domeniul managementului energetic. Din anul 2017 îndeplinește rolul de președinte al asociației Societatea Auditorilor și Managerilor Energetici din România (SAMER), iar în intervalul 2019 – 2023 a fost pentru două mandate președinte al Consiliului de Administrație al Fondului Român pentru Eficiența Energiei (FREE). Din anul 2005 este angajat al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în prezent ca lector universitar, titular al disciplinei de Managementul energiei la nivel urban, respectiv membru al Centrului de Cercetare în Tranziție Energetică (EnTREC).

CITEȘTE ȘI:

Tranziția rurală. Cum unim cele două Românii, cea urbană și cea de la sate, pe drumul spre net-zero?

Vulnerabilitatea mediului rural la schimbările climatice și fenomene meteo extreme

Școli la țară ca afară: Investiții fără precedent pentru școli verzi în mediul rural // FOTO

Dumitru Chisăliță: Tranziția energetică va adânci sărăcia din mediul rural românesc