Skip to main content

Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat luni un regulament de instituire a unui fond în valoare de 17,5 miliarde euro cu ajutorul căruia tranziţia verde va deveni mai echitabilă şi mai favorabilă incluziunii, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Fondul pentru o tranziţie justă va finanţa proiecte care vor reduce costurile socio-economice pentru comunităţile din întreaga UE care depind în mare măsură de combustibilii fosili sau de sectoare industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră şi care au nevoie să îşi diversifice economia locală.

  • Potrivit Reuters, Polonia urmează să beneficieze de cea mai mare porţie din Fondul pentru o tranziţie justă, urmată de Germania şi România. Toate cele trei ţări au regiuni unde mineritul este principala activitate economică.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a avertizat că regiunea poloneză Bogatynia nu va primi finanţare de la Fondul pentru o tranziţie justă dacă Guvernul polonez continuă cu planurile sale vizând menţinerea în activitate a minei Turow până în 2044. De asemenea, banii din Fondul pentru o tranziţie justă nu pot fi folosiţi pentru energie nucleară sau combustibili fosili, inclusiv gaze naturale.

„Succesul Pactului verde european depinde de capacitatea noastră de a atenua consecinţele pentru cei mai afectaţi de decarbonizarea economiei. Fondul pentru o tranziţie justă va oferi un sprijin extrem de necesar întreprinderilor şi lucrătorilor de la nivel local, astfel încât să putem combate schimbările climatice împreună, ca Uniune, fără a lăsa pe nimeni în urmă”, a declarat ministrul portughez al planificării, Nelson de Souza.

Regiunile şi statele membre ale UE pornesc de pe poziţii diferite în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi au capacităţi diferite de a face faţă provocărilor care le aşteaptă. În acest sens, Fondul pentru o tranziţie justă (Just Transition Fund – JTF) urmăreşte să prevină adâncirea disparităţilor, investind în teritoriile care trebuie să elimine treptat producţia şi utilizarea cărbunelui, lignitului, turbei şi şistului bituminos sau să transforme industriile extrem de poluante.

Finanţarea va fi acordată numai pe baza unor planuri teritoriale pentru o tranziţie justă, care urmează să fie elaborate de statele membre, împreună cu autorităţile locale şi regionale relevante. Planurile vor identifica teritoriile cele mai afectate şi nevoile lor de investiţii.

  • Cuantumul total de 17,5 miliarde euro (la preţurile din 2018) este compus din 7,5 miliarde euro disponibile pentru angajamentul bugetar pentru perioada 2021 – 2027 şi din 10 miliarde euro din partea Instrumentului de redresare (Next Generation EU) disponibile în anii 2021, 2022 şi 2023.

Statele membre vor contribui, de asemenea, la programele Fondului pentru o tranziţie justă. În plus, acestea pot transfera resurse din cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională şi al Fondului Social European Plus. În acest mod s-ar putea mobiliza investiţii de aproape 30 de miliarde de euro.

Domeniul de aplicare a finanțării

Fondul pentru o tranziție justă va sprijini activități precum:

  • investițiile în IMM-uri, inclusiv în microîntreprinderi și întreprinderi nou-înființate
  • crearea de noi întreprinderi
  • cercetarea și inovarea, inclusiv de către universități și instituții publice de cercetare
  • energia curată la prețuri accesibile
  • decarbonizarea transportului local
  • inovarea digitală și conectivitatea
  • recalificarea lucrătorilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, astfel încât aceștia să poată dobândi noi competențe

Aflați detalii despre Fondul pentru o tranziție justă în comunicatul Consiliului European din 16 decembrie 2020, pe care îl găsiți AICI.

  • Mai multe informații despre Mecanismul pentru o Tranziție Justă găsiți pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, AICI

Județele din România cel mai afectate de tranziție

Carbune (sursa: Pixabay)

Carbune (sursa: Pixabay)

În România, analiza Comisiei în cadrul Semestrului European 2020 (Anexa D a Raportului de țară: Orientarea investițiilor pentru Fondul de Tranziție Justă 2021-2027) a identificat 6 regiuni afectate în mod semnificativ de tranziția către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră: ​​Hunedoara, Gorj, Galați, Mureș, Prahova și Dolj.

„Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027 are o alocare orientativă de aproximativ 2,139 miliarde euro, din care 0,937 miliarde euro din JTF și 1,2 miliarde prin Next Generation EU, la care se adaugă cofinanțarea națională de 0,321 miliarde, finanțarea totală disponibilă ajungând la aprox. 2,460 miliarde euro. România miza pe fondurile uriașe puse la dispoziție prin acest mecanism inclusiv pentru trecerea unor centrale pe cărbune în unele pe bază de gaze naturale.

În vara anului trecut, alături de alte 7 state central și est-europene (Bulgaria, Cehia, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia și Slovacia), a cerut Comisiei Europene să nu excludă proiectele pe gaze pentru finanțările din JTF”, se arată într-o analiză publicată de Gaz de România, pe care o puteți citi AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

Frans Timmermans, către autoritățile române: Cărbunele nu are niciun viitor

Răzvan Nicolescu: Se joacă un deceniu în acest an. Poate să fie un deceniu câștigat sau unul pierdut ireversibil. Trebuie să strângem rândurile

Corneliu Bodea, CRE: Tranziția energetică se va face cu mult efort în România // INTERVIU

Acord provizoriu privind Legea europeană a climei

Am dat subvenții uriașe pentru regenerabile, dar am creat locuri de muncă în alte țări