Spiritul din balada Miorița și cea a meșterului Manole nu a murit. Dimpotrivă. Din nefericire, el se aplică perfect și astăzi într-un domeniu strategic pentru securitatea națională: cel energetic. Cu tenacitate, în ultimii 30 de ani am urmat firul aceleiași povești care se învârte în jurul fatalismului și neputinței de a construi.
Mai degrabă povestitori înnăscuți decât lideri de succes, decidenții politici ne-au adus în situația de a fi nu campionii regiunii la investiții realizate sau aflate în execuție, ci campionii regiunii la proiecte. Mereu începute, dar niciodată finalizate. Cu resemnare, românii de rând acceptă să plătească factura grea a deciziilor eronate ale unor personaje politice vremelnice.
- Cu iluzia unei glorii viitoare, în ultimii 30 de ani ne-am permis luxul de a amâna sau chiar anula investiții strategice pentru sectorul energetic. Rezultatul: acum am ajuns în situația foarte gravă de a depinde de importurile de electricitate și suntem pe cale să îngropăm definitiv cel mai important proiect care să ne asigure securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale – cel al exploatării resurselor din Marea Neagră.
Alexey Miller, CEO Gazprom, si Vladimir Putin, presedintele Rusiei – sursa foto: Gazprom
Punerea în producție a zăcămintelor din Marea Neagră nu doar că ar garanta securitatea energetică internă, într-un context regional care se anunță tot mai „fierbinte”, prin conflictele ruso-ucrainene. Ne-ar asigura în plus tranziția lină spre o economie lipsită de emisii poluante până în 2050, potrivit noii direcții energetice impuse de acordul european Green Deal. Iar fereastra de oportunitate pentru producția gazelor din Marea Neagră se îngustează pe zi ce trece: Banca Europeană de Investiţii a anunțat că nu mai finanţează, începând după 2021, proiectele pe bază de resurse fosile, inclusiv gaze naturale.
Cu o fatalitate care l-ar face invidios și pe „mândrul ciobănaș” din Miorița, în loc să acționăm în interesul național, ne uităm cum rușii își consolidează metodic și fără prea multă vorbă prezența în regiune. Doar trei ani, din primăvara lui 2017 încoace, le-au trebuit rușilor de la Gazprom și partenerilor săi să întindă 930 de kilometri de conducte pe sub Marea Neagră pentru gazoductul TurkStream.
„Curat – murdar, coane Iancule!”
Din 2017 încoace, noi am început să facem un singur lucru: să sabotăm metodic și sistematic proiectul care ne-ar fi făcut imuni la consolidarea prezenței rusești în regiune. Prin legislație croită parcă dinadins, am îndepărtat partenerii americani care ne-ar fi ajutat să scoatem la suprafață gazul natural ascuns la peste 1.000 de metri adâncime în apele Mării Negre și pentru care este nevoie de investiții de miliarde de euro. Deloc întâmplător, în locul americanilor de ExxonMobil s-au arătat interesați să vină tot rușii de la LukOil, care au concesionat deja două perimetre în sectorul românesc al Mării Negre.
- Personaje – cheie din Parlament, cu un rol esențial în definirea legislației din domeniul energetic, ne amintesc și astăzi că, de fapt, comunismul din România nu a murit. Crescute la școala sovietică a comunicării, aceste personaje patriotarde au avut grijă să lanseze permanent în spațiul public mesaje împotriva străinilor și să inoculeze teama de scumpiri exagerate într-o țară săracă tocmai din cauza lipsei investițiilor.
Iulian Iancu – sursa: Facebook (pagina personala)
Este ultimul ceas pentru luarea deciziei de investiții în Marea Neagră. E acum sau niciodată, dar în continuare această investiție strategică este atacată și descurajată prin mesaje lansate de către Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților.
Într-un astfel de moment crucial, Iulian Iancu a declarat zilele acestea că în iarnă o sa ajungem la scumpiri de 45% la gazele naturale, dacă liberalizarea prețului – cerută insistent de companii pentru demararea investițiilor – va avea loc în acest an. Afirmația sa este în totală contradicție cu declarațiile oficialilor din domeniu, ale producătorilor sau ale altor experți, potrivit cărora prețurile vor scădea.
De altfel, în ultimii trei ani, Iancu, acest personaj politic suspectat public de acoperirea intereselor rusești, a susținut sau adoptat decizii ce au culminat cu OUG 114/2018, în urma căreia importurile de gaz rusesc au explodat în România.
Într-o societate izolată de exterior timp de 45 de ani și hrănită doar cu mesaje naționaliste, sloganul „Noi nu ne vindem țara!” a prins perfect după căderea comunismului. Din păcate, deși a fost lansat la începutul anilor ‘90, el încă dă roade.
Povestea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, mereu începute, niciodată finalizate
„De ce să facă străinii și să nu facem noi, românii?”, strigă multe voci din public. Facem, așa cum „am făcut” reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.
Nuclearelectrica, reactoare Cernavodă
Despre planurile de finalizare a acestora scriu din 2006, de când am devenit jurnalist specializat pe sectorul energetic. Atunci încă se lucra la finalizarea reactorului doi, pus de altfel în funcțiune un an mai târziu. Ministrul Industriilor la acel moment, Codruț Sereș, avansa un cost de 2,2 miliarde de euro pentru realizarea unităților 3 și 4. Deși inițial se voia ca investiția să fie 100% românească, Guvernul a realizat că nu poate susține singur acest efort financiar, care deja urcase la 4 miliarde de euro, astfel că, în 2008, a semnat un acord de parteneriat cu multinaționale în domeniu din Cehia, Belgia, Italia, Germania și Spania.
Patriotismul din noi a învins însă iar. În același an, după ce agrease deja acordurile de participații cu investitorii, guvernul a decis să își majoreze pachetul de acțiuni în compania de proiect de la 20% la 51%.
„Avem două miliarde de euro din alte privatizări, cum ar fi cea a BCR, iar România a făcut singură două reactoare nucleare. Este prematur să vorbim despre finanțare”, explica ministrul economiei de la acel moment, Varujan Vosganian.
Consecința? Partenerii străini au început să se retragă rând pe rând din proiect, motivând că vor să caute în alte state din regiune proiecte cu un risc mai mic și să își recupereze mai repede sumele investite. În 2013, și-au făcut bagajul și ultimele companii, așa că statul a rămas singur în proiect.
Criza financiară prin care trecuse toată lumea făcuse investitorii mult mai alergici la risc, mai ales în cazul unor proiecte de asemenea anvergură și cu recuperare într-o perioadă lungă de timp a investițiilor. Varujan Vosganian era tot ministru.
„Nu socotesc un eşec fără ieşire ceea ce s-a întâmplat cu parteneriatul pentru reactoarele 3 şi 4, ci doar un impas din care sper să ieşim”, declara atunci, poetic, Vosganian.
Ceremonie semnare acord de investiții cu CGN – sursa foto: NewsEnergy
Între timp, banii din privatizarea BCR s-au evaporat fără explicații și începuse deja să se audă despre un posibil parteneriat cu firme chinezești sau sud-coreene. Un an mai târziu, în 2014, când premier era Victor Ponta, se și semnează acordul cu o companie acuzată apoi de spionaj industrial în SUA, China General Nuclear Power Group.
După cinci ani de tatonări și memorandumuri cu chinezii, anul acesta noul Guvern a renunțat la acest parteneriat controversat. Varianta listată acum public este de a ne asocia cu parteneri din UE și NATO, ori, într-un alt scenariu, de a construi singuri doar reactorul 3.
- Contextul este și mai complicat: sub presiunile schimbărilor de mediu, acordul european Green Deal pare a exclude din ecuație energia nucleară ca sursă curată de energie. În consecință, semnalul pentru bănci de a finanța astfel de investiții nu este deloc favorabil. Iar costul finalizării celor două reactoare de la Cernavodă este astăzi evaluat la circa 7 miliarde de euro.
Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, spune că are capacitatea de a finanța singură construcția unui reactor, cu 3 miliarde de euro, însă are nevoie de garanții guvernamentale. Totuși, anul trecut compania atrăgea atenția că, tot distribuindu-și profiturile către stat ca dividende, rămâne fără bani pentru retehnologizarea reactorului 1, a cărui durată de viață expiră în 2026.
Până ajungem la un rezultat, rămânem cu rămășițele celor două reactoare construite în proporție de 15% încă din vremea comunismului, care se degradează pe zi ce trece.
- Ca în versurile baladei meșterului Manole: „Ba, doamne-am văzut, / Pe unde-am trecut, / Un zid părăsit / Şi neisprăvit”.
Casa Verde Fotovoltaice, expresia cea mai vie a neputinței statului
Panouri fotovoltaice – sursa: Pixabay
Cât despre capacitatea administrativă a statului român de a finanța vreo investiție în sectorul energetic, e suficient să ne uităm la ce s-a întâmplat cu programul Casa Verde Fotovoltaice.
Lansat la mijlocul lui 2018 cu fonduri totale de 113 milioane de euro, din care cea mai mare fonduri europene nerambursabile, acest program nu a ajuns nici astăzi la vreun beneficiar. Deși s-au cheltuit deja 13 milioane de euro pe costuri administrative, niciun cetățean nu a fost ajutat să își producă singur energia din surse curate până acum.
- Programul Casa Verde Fotovoltaice este cea mai rușinoasă expresie a incapacității administrative a statului român de a implementa proiecte, anunțate totuși cu surle și trâmbițe.
Situația termocentralelor și a termoficării arată același lucru. În 2020, apa caldă a ajuns un lux fix în buricul târgului: în capitala României. Obligate, dintr-un populism inconștient, să vândă la prețuri sub costurile de producție, văduvite de investiții pentru modernizare, CET-urile au ajuns astăzi o ruină, iar termocentralele pe cărbune s-au închis în mare parte, sufocate de costurile mari ale poluării și ineficienței. Complexul Energetic Oltenia, care are încă un rol important în funcționarea sistemului energetic, se împrumută masiv doar pentru a-și plăti obligațiile de mediu, care au ajuns la 50% din cifra de afaceri.
E timpul să rescriem finalurile nefericite
Cum ar fi fost dacă Guvernul și-ar fi respectat parteneriatele și ar fi dus la bun sfârșit investiția în finalizarea reactoarelor 3 și 4? Cu siguranță nu în situația de acum, de a depinde de importurile de electricitate, mai ales când nu bate vântul. Am fi avut în sistem 1.400 MW de energie în bandă, sigură și stabilă pe termen lung. În loc de asta, România a ajuns, anul trecut, în premieră, importator net de electricitate, iar volumul importurilor s-a dublat, pe fondul unei producții în scădere.
Centrala Brazi – sursa foto: OMV Petrom
Cu excepția reactorului 2 de la Cernavodă, companiile de stat nu au reușit în ultimii 30 de ani să pună în funcțiune nicio centrală nouă. Singura centrală ridicată de la zero este cea de la Brazi, de 860 MW, construită de OMV Petrom, deci de o companie majoritar privată.
Ministrul Economiei si Energiei, Virgil Popescu – sursa: Gov.ro
„În România nu s-au făcut investiţii cred că de vreo 10 ani în domeniul producţiei de energie electrică, de aia am ajuns acolo unde suntem. Dacă nu vom face investiţii în energie electrică, România va fi dependentă de importuri şi la un moment dat nici interconectarea nu ne va mai permite să facem importuri suficiente”, este semnalul, extrem de grav, dat zilele trecute, de ministrul Energiei, Virgil Popescu.
De altfel, sistemul energetic românesc a fost anul trecut la un pas de blackout, adică de beznă totală.
În sectorul gazelor naturale, ne așteaptă aceeași situație: de a depinde tot mai mult de importuri, de a deveni vulnerabili într-o regiune tensionată și nepregătiți într-o Europă care pune tot mai mult accent pe energie curată.
E ultimul ceas să renunțăm la fatalitate și ineficiență, susținând deciziile corecte pentru interesul național. E timpul să rescriem cele două balade populare, care nu ar trebui să ne mai reprezinte în secolul XXI. Nu de alta, dar în locul unui cioban care se lasă ucis acceptându-și soarta, prefer eroii învățați să lupte și care reușesc să învingă Răul.
DESPRE AUTOR
– Fondator al platformei de știri și analize despre sectorul energetic NewsEnergy
– Jurnalist cu experiență de 15 ani în presa economică, perioadă care a inclus colaborări cu agenția de presă Mediafax și publicații precum Curierul Național, Adevărul, Business Standard, Evenimentul Zilei, România Liberă
– Colaborator la Caietul documentar „Energia. Concepte și instrumente operaționale”, apărut la Editura Club România
– Bursier al Thomson Reuters Foundation, prin training-ul „Guvernanţa şi rolul jurnaliştilor de a supraveghea activitatea guvernamentală”. Detalii, AICI.
ARTICOLE SIMILARE:
Loteria luminii. Oamenii pe care statul i-a uitat în întuneric – Partea I
România preconizează că un singur nou reactor va fi construit la Cernavodă până în 2030
Umbra lui Putin la Palatul Victoria
Stoica, BRM: OUG 114/20118 a dus la scumpirea masivă a gazelor din producția internă
